Zeci de elevi clujeni au luat parte, luni, la o lecție inedită de istorie despre cruzimile Holocaustului cu prilejul Zilei Porților Deschise la Institutul de Iudaistică şi Istorie Evreiască „Dr. Moshe Carmilly”, din Cluj-Napoca.
Ecaterina Andronescu a declarat că vrea să schimbe prevederile legale privind repetenţia în clasele primare şi să ofere posibilitatea învăţătorului de a lăsa repetent un copil. Cristina Grigore, care și-a dedicat întreaga viață să ajute copiii, spune că această propunere rezolvă doar un efect, nu cauza problemelor din sistemul de învățământ românesc.
Îţi surâde să trăieşti în Cluj-Napoca, dar nu ai suficienţi bani ca să îţi cumperi o locuinţă în oraşul în care media pe metrul pătrat pleacă de la 1.500 de euro?
După ce, la finalul semestrului I din 2018, a reușit să depășească pentru prima dată marea rivală BCR, devenind cel mai mare grup bancar din România, Banca Transilvania se bucură acum și de o creștere semnificativă de acționari.
Proiectul comun inițiat de primarii din orașele Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea și Arad a stârnit interesul altor municipii ardelene, care iau în calcul o eventuală asociere cu Alianța Vestului.
Primele trei echipe clasate în Liga I la fotbal, CFR Cluj, FCSB şi Universitatea Craiova, au încheiat fără înfrângere partidele amicale din perioada de pregătire efectuată pauza competiţională de iarnă.
Sâmbătă, 26 ianuarie, la Centrul eparhial din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-au desfăşurat lucrările Adunării eparhiale, care a făcut bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei Clujului din anul 2018.