Trofeul Transylvania Open va fi disputat în județul Cluj, între 18-21 iulie, în cadrul celei de-a 18-a ediții a concursului internațional de orientare.
Chef Joseph Hadad, fostul membru al formației bistrițene Ca$$a Loco, acum expert în vinuri, Cosmin Tudoran și Chef Silviu Chelaru vor fi cei trei jurați ai noului sezon MasterChef.
Universitatea Cluj a pierdut fără drept de apel meciul aniversar cu PAOK Salonic, scor 0-5, dar nici măcar înfrângerea usturătoare împotriva campioanei Greciei nu a putut strica atmosfera de sărbătoare de pe Cluj Arena.
Studenții solicită o anchetă asupra prezenței Secretarului de Stat Gabriela Ciot (PSD) la cursurile asumate de la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”.
După ce șefii din Gruia nu au reușit să-l păstreze în lot pe Kevin Boli, Dan Petrescu este nevoit să se mulțumească cu transferul congolezo-francezului Mike Cestor (27 de ani).
O femeie şi copilul ei în vârstă de doar opt ani au sfârșit în mod tragic în timpul furtunii din regiunea greacă Halkidiki. Tatăl băiețelului a fost și el rănit, însă a scăpat cu viață.
Nu departe de Sebeş, pe drumul ce leagă Clujul de Sibiu, apare un indicator către Câlnic, un sat pierdut printre dealuri, dar special mai ales datorită cetăţii pe care o adăposteşte. Aceasta, ce poartă numele satului în care se află, a intrat în urmă cu 20 de ani pe lista monumentelor UNESCO şi, de atunci, a înflorit, deşi rămâne încă prea puţin cunoscută pentru turiştii români.