Creșterea inflaţiei și înrăutățirea previziunilor FMI referitoare la evoluția economiei românești au fost tot atâtea motive care să determine revenirea euro peste pragul de 4,76 lei.
În anul școlar 2018-2019 în școlile din România predau elevilor numai puțin de 4.533 de profesori, eductori, învățători sau chiar studenți care nu au studii corespunzătoare postului pe care-l ocupă.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că, începând cu luna aprilie, călătorii pot cumpăra bilete de hârtie cu două călătorii și de la automatele de bilete.
A Kolozsvári Közszállítási Vállalat (KKV – CTP Cluj-Napoca) bejelentette – áprilistól már a jegyautomatáknál is vásárolhatóak a két utazásra szóló papírjegyeket.
Subiectele pentru Evaluările Naționale de la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a 2019 “au aceeași structură cu cea din 2018”, a anunțat instituția din subordinea Ministerului Educației care concepe subiectele de examen.
Consilierii PSD au transmis că în acest an nu vor mai vota bugetul local propus de Emil Boc, motivând că în anii trecuți când au votat în favoarea propunerii primarului, proiectele nu au fost implementate.
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în întreaga țară a ajuns la 195, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.