Politistii clujeni au descoperit în acest weekend mai mulţi şoferi care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi conducători auto care nu deţineau permis de conducere.
Zece învățători excepționali au fost premiați vineri seară, 22 noiembrie, în cadrul Balului organizat de Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj, pentru dedicarea și pasiunea cu care își desfășoară munca.
Eurparlamentarul Daniel Buda a ținut să le mulțumească „în numele PNL Cluj” celor peste 300.000 clujeni, adică 81,20%, care au votat pentru președintele Klaus Iohannis.
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj au efectuat o serie de acțiuni pentru prevenirea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe piața muncii din România.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică seară, după închiderea urnelor, că a obţinut cea mai importantă victorie împotriva Partidului Social Democrat (PSD).