Economie

UE pregătește tăieri de 141 de miliarde de euro din viitorul buget. Ce vrea România

Irlanda propune reducerea cu aproximativ 141 de miliarde de euro a bugetului UE pentru perioada 2028-2034, față de varianta inițială a Comisiei Europene.

UE pregătește tăieri de 141 de miliarde de euro din viitorul buget | Foto: DepositPhotos.com UE pregătește tăieri de 141 de miliarde de euro din viitorul buget | Foto: DepositPhotos.com

 

 


 

 


Uniunea Europeană intră într-o nouă rundă dură de negocieri pe bani. Irlanda, care deține președinția rotativă a UE, a pus pe masă un proiect de buget pentru perioada 2028-2034 redus cu aproximativ 141 de miliarde de euro față de propunerea inițială a Comisiei Europene, conform HotNews.ro.

Varianta revizuită înseamnă o scădere de circa 8% și încearcă să împace două tabere care trag în direcții opuse: statele care cer un buget mai mic și cele care vor păstra finanțările pentru agricultură, coeziune și dezvoltare regională. Germania, alături de alte state din nordul și centrul Europei, susține tăieri de câteva sute de miliarde de euro. De cealaltă parte, Franța insistă pentru un buget european „ambițios”.


România se află în grupul celor 17 state numite „prietenii coeziunii”, care cer menținerea unor fonduri consistente pentru agricultură și dezvoltarea regiunilor.

De unde ar fi făcute tăierile

Potrivit variantei propuse de Irlanda, reducerile ar lovi în principal programul „Global Europe”, cheltuielile administrative și o parte dintre fondurile destinate competitivității.


În schimb, finanțările pentru Politica Agricolă Comună și pentru coeziunea socială și teritorială ar urma să fie, în linii mari, păstrate la nivelul propus inițial de Comisia Europeană. Irlanda a propus și atragerea a 55 de miliarde de euro din așa-numite „resurse proprii”, astfel încât presiunea asupra contribuțiilor directe ale statelor membre să fie mai mică. Printre sursele luate în calcul se numără taxele pe deșeurile electronice și pe marile companii.

România nu susține o tăiere care să lovească fondurile importante pentru dezvoltare.

Președintele Nicușor Dan a convocat vineri, 9 octombrie, o ședință de lucru cu membri ai Guvernului, experți ai ministerelor și reprezentantul permanent al României pe lângă UE, înaintea Consiliului European de săptămâna viitoare.


Administrația Prezidențială a transmis că bugetul european pentru 2028-2034 va influența direct investițiile, infrastructura, agricultura și dezvoltarea regională din România.

„România va susține adoptarea unui buget european ambițios, care să mențină nivelul global al finanțării pentru Politica de coeziune și Politica agricolă comună”, a transmis Administrația Prezidențială. Bucureștiul va cere și mai mulți bani pentru apărare, cu accent pe Flancul Estic și regiunea Mării Negre.

Foto: DepositPhotos.com

CITEȘTE ȘI:

Ucraina cere peste 30 mld. euro în plus de la Uniunea Europeană pentru 2027

România are printre cele mai scăzute rate de ocupare a tinerilor absolvenți din Uniunea Europeană: Studiile superioare, avantaj categoric pe piața muncii

Ultimele Stiri
abonare newsletter