Noul regulament privind închirierea locurilor de parcare pentru mașini și biciclete a provocat discuții în contradictoriu, joi după-masă, în Primăria Cluj-Napoca.
De la începutul stării de urgență și până miercuri, la Tribunalul Cluj au fost depuse mii de contestații privind amenzile pentru nerespectarea restricțiilor.
Cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Cluj-Napoca au dorit să marcheze cumva momentul important al absolvirii claselor a VIII-a și le vor oferi absolvenților o festivitate altfel, care să respecte măsurile impuse de pandemie, adică în mediul online.
Senatorul Lungu (PMP) atrage atenția că o firmă de construcții din București și-a început lucrările pe un teren pe care nu are autorizație, în cartierul Mărăști, din Cluj-Napoca.
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) condamnă cu fermitate „încercările amatoriste” de a discredita medicamentele Paracetamol, Ibuprofen și Hidroxiclorochină.
Rata de părăsire timpurie a școlii în România s-a redus la 15,3% în 2019, de la 19,1% în 2015, potrivit datelor Eurostat publicate recent. Este cea mai amplă scădere (-3,8%) a acestui indicator înregistrată la nivelul celor 27 de state ale Uniunii Europene, în perioada ultimilor 5 ani.
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, în ședința ordinară de miercuri, indicatorii tehnico-economici pentru semaforizarea intersecției străzilor Clinicilor și Iuliu Hațieganu.