Ştiri din Transilvania

Rețetă sărmăluțe în foi de viță. Mâncarea tradițională de Rusalii

Rețetă sărmăluțe în foi de viță. Mâncarea tradițională de Rusalii pe care gospodinele o vor face în acest weekend.

Rețetă sărmăluțe în foi de viță.  Mâncarea tradițională de Rusalii Rețetă sărmăluțe în foi de viță. Mâncarea tradițională de Rusalii

Rusaliile sau Cincizecimea este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștini, fiind sărbătorită la 10 zile de la Înălțarea Domnului.  De Rusalii se gătesc mâncăruri care au la bază legume, dar felul principal rămân sărmăluțe în foi de viță.

Rusaliile pică în acest an pe 7-8 iunie, iar credincioșii respectă mai multe tradiții și obiceiuri. La Biserică se aduc ramuri de tei sau de nuc care se sfințesc și de împart credincioșilor ca simbol al limbilor de foc coborâte peste Apostoli și puterea a Duhului Sfânt.


Rețetă sărmăluțe foi de viță pentru Rusalii

Pentru început foile de viță se opăresc în apă clocotită cu sare și se lasă la scurs. Între timp curățăm ceapa, o tocăm și o călim în ulei încins. Următorul pas este adăugarea orezului și amestecăm până începe să înflorească după care stingem focul și lăsăm totul la răcit.

Următorul pas este adăugarea verdeții tocate, carne, sare, piper, iar apoi se amestecă toate după care se asamblează toate sarmalele în foaia de viță și se așează în formă de horă fiind alternare cu straturi de bulion de roșii. La final adăugăm apă și lăsăm la fiert o oră și 30 de minute la foc încet, acoperite. Se servesc cu iaurt un iaurt acrișor și cu mămăliguță.


Ce ingrediente avem nevoie pentru sărmăluțe în foi de viță de Rusalii

  • 1 kg de carne de porc și vită
  • Foi de viță
  • Sare
  • Piper
  • 50-75 grame orez cu bob rotund
  • 2 cepe roșii
  • 50 ml ulei
  • 2 legături de mărar
  • 1 legătură de pătrunjel
  • 1 legătură de leuștean
  • 800 gr bulion de roșii

Citește și:

Rețetă tartă de fructe. Mod de preparare ușor și rapid pentru orice gospodină

 


Adevărul nespus despre căpsune! De ce sunt considerate unele dintre cele mai toxice fructe

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter