Alianța USR-Plus Florești îi acuză pe consilierii liberali că „au forțat” schimbarea președintelui Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Local Florești.
Elevii din clasele terminale nu vor benefica de o lună de vacanță. Ministrul Educației a anunțat că structura nu se schimbă în cazul lor, iar examenele naționale se vor susține la datele stabilite.
Deși Clujul s-a extins mult în ultimele decenii, vechile cartiere pot fi identificate cu ușurință cu ajutorul reperelor actuale. Află curiozități despre cartierul în care stai, precum și ocupațiile oamenilor ce locuiau în acea zonă.
Restricțiile s-ar putea relaxa de Paște, iar credincioșii vor putea participa la slujbe religioase în biserică. Circulația ar putea fi permisă până la ora 2:00 noaptea. Prefectul de Cluj a explicat că asemenea excepții nu poate fi aplicate.
Membrii trupei clujene Desculț pe Lună au pus pe note muzicale numele fanilor lor, cântând timp de aproape o oră un „pomelnic” prin care și-au arătat recunoștința față de cei care le iubesc muzica. Vocalistul trupei, Bogdan Ghirău, a povestit cum a luat naștere ideea de a face gestul surprinzător pentru susținătorii lor.