Un tânăr de 23 de ani din satul bistriţean Lunca a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind suspectat că luni seara ar fi incendiat o gospodărie din localitate.
Piața imobiliară înregistrează creșteri semnificative la nivel național. Potrivit dezvoltatorilor imobiliari, prețul locuințelor din Cluj-Napoca va crește cu peste 20% în acest an.
Guvernul pregătește noi măsuri pentru valul 5 al pandemiei de Covid-19, între care se numără portul obligatoriu de măști FFP2 peste tot și șomaj tehnic. Răzvan Cherecheș, expert UBB, critică atât măsurile propuse, cât și modul de aplicare al acestora.
3.900 de cazuri noi de Covid-19 au fost raportate marți, 4 ianuarie 2022. Acest număr e dublu față de cel de ieri și cel mai mare de la jumătatea lunii noiembrie 2021 încoace.
Medicul Adrian Marinescu a atenționat că în a doua jumătate a lunii ianuarie se va semnala o creștere clară a numărului de persoane infectate cu Covid-19 din cauza Omicron, dar și că în primăvară vor fi „probleme”.
O acțiune de localizare și strângere a gunoaielor din Pădurea Făget va avea loc, sâmbătă, 8 ianuarie, în cadrul evenimentului „Hai să curățăm gunoaiele din pădurea Făget ”.