Meteorologii au emis joi o informare de vânt puternic valabilă până sâmbătă seara în toată țara. Potrivit ANM, în zonele montane și în Moldova rafalele vor ajunge până la 55km/h.
Conform bilanțului provizoriu, 9.785 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. În același interval, au fost raportate 36 de decese.
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii avertizează că chiar dacă tulpina Omicron provoacă simptome mai puţin severe decât în cazul Delta, aceasta rămâne un virus periculos, mai ales pentru nevaccinați.
Simona Halep, cap de serie numărul 14, o va înfrunta pe poloneza Magdalena Frech în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, în urma tragerii la sorţi efectuate joi, la Melbourne.
Emil Boc a anunțat că își dorește introducerea unor radare fixe pe raza municipiului Cluj-Napoca, fiind vizate câteva străzi considerate periculoase de specialiști.
Școlile pot aplica pentru a primi granturi de până la 200.000 de euro prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, finanțat de PNRR. Potrivit consilierului USR, Alexandra Oană, în Cluj-Napoca 7 școli sunt eligible pentru acest program.
Poliţiştii braşoveni efectuează cercetări privind cazul unui copil, în vârstă de 6 ani, care a căzut, miercuri, dintr-un telescaun din Poiana Braşov, de la o înălţime de 5 metri.