Câştigul salarial mediu brut a fost 6.405 lei, în luna iulie, cu 8 lei (-0,1%) mai mic faţă de luna anterioară, în timp ce salariul mediu net a fost de 3.975 lei, în uşoară scădere, respectiv cu doi lei (-0,1%) raportat pe perioada de referinţă, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Indicatorii tehnico-economici actalizați pentru construirea magistralei de metrou de la Cluj au fost aprobați luni dimineață, într-o ședință a Consiliului Local Cluj-Napoca.
Avocatul Poporului consideră că eliminarea burselor sociale pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate este „surprinzătoare" şi „nedreaptă".
În majoritatea centrelor regionale cu cea mai intensă activitate de tranzacționare, în primele opt luni ale acestui an pot fi observate evoluții pozitive față de anul 2021.
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,3% în luna august a acestui an, de la 15% în luna iulie, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari scumpiri au avut loc la gaze, cartofi și ulei.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani. Noul suveran proclamat al țării este fiul său cel mare, Charles al III-lea.
Tânărul despre care s-a spus că ar fi avut o relaţie cu fata preotului care s-a aruncat de la etaj neagă acest aspect, inclusiv implicarea sa în tragedie.