Directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, a participat la ședința Asociației Aeroporturilor din România de la Iași, în care s-a discutat despre noile provocări cu care se confruntă transportul aerian și criza din energie care are un impact negativ major asupra aeroporturilor.
Mai mult de un sfert dintre elevii de gimnaziu şi liceu declară că li s-au cerut fotografii nud, iar un procent identic spun că le-au fost trimise astfel de fotografii. În Cluj-Napoca a fost inaugurat un centru de consiliere și prevenire a abuzului sexual asupra minorilor.
Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” va acorda și în acest an, printr-un concurs, 34 de burse elevilor și studenților, în anul școlar și universitar 2022-2023. Vezi condițiile de participare.
„Innovation Science Café”, un spațiu informal pentru studiu și practică, destinat studenților cu rezultate excepționale de la linia de studiu în limba germană a UBB, a fost inaugurat în sediul NTT DATA din Cluj-Napoca.
Zilele Dermatologiei la Sibiu, cu tema „Actualități, perspective și provocări”, încep joi. Între profesioniștii care vor susține sesiuni de lucrări și simpozioane se numără și medici din Cluj.
Șoferii care veneau de pe Autostradă, spre municipiul Turda, miercuri, au avut parte de o surpriză neplăcută, și anume traficul îngreunat. Motivul ar fi lucrările din curba de pe DN 1 din Mihai Viteazu și un accident rutier.
Clujenii sunt invitați să își spună părerea legat de masterplanul cartierului Sopor, primul cartier construit „de la zero” în Cluj-Napoca în ultimii 30 de ani.