Un tehnician în telecomunicații câștigă, în medie, 650-1.450 de euro net pe lună. Cluj-Napoca se află în topul orașelor cu cele mai multe locuri de muncă.
Trei echipaje ale SMURD Târgu Mureş, formate din pompieri-paramedici, medici, asistenţi şi voluntari, au reuşit să salveze viaţa unei mame şi a doi gemeni care au intrat în stop cardio-respirator imediat după ce au fost născuţi într-o ambulanţă.
Deși în ultima perioadă Dan Petrescu a fost criticat de Neluțu Varga, patronul echipei CFR Cluj, lucrurile între cei doi s-au liniștit. „Bursucul” a vorbit despre relația acestuia cu patronul.
Polițiștii au desfășurat o acțiune în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona nodului rutier din Gilău, pentru combaterea depășirilor neregulamentare și a circulației pe sensul opus de mers.
Rusoaica Ana Blinkova a câştigat primul său titlu WTA din carieră, după ce a învins-o pe italianca Jasmine Paolini cu 6-2, 3-6, 6-2, duminică, în finala turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari şi găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca.
Licitația pentru metrou a fost reluată, după ce Guvernul a aprobat miercuri actualizarea indicatorii tehnico-economici, după o creștere de circa 35% a costurilor pentru realizarea acestuia.
Pompierii din Dej și Gherla au intervenit în cursul nopții de sâmbătă spre duminică la un accident rutier grav, petrecut pe strada Dobrogeanu Gherea din municipiul Dej.