Consorțiul Universitaria își propune intensificarea implicării în politicile și deciziile publice naționale în domeniul educației și al cercetării, sub conducerea rectorului UBB Daniel David.
O suprafață de circa 2 hectare de teren din zona străzii Gheorghe Dima urmează să fie reamenajată, cu un spațiu verde extins, realizarea unui nou parc și desființarea garajelor din zonă. Proiectul a intrat în analiza specialiștilor.
Comitetul de anchetă din Rusia a deschis un dosar penal împotriva procurorului şi judecătorilor Curţii Penale Internaţionale (CPI), instanţă care vineri a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin pentru presupuse crime de război.
Finlanda a fost declarată ţara cu cea mai fericită populaţie din lume pentru al şaselea an consecutiv, potrivit clasamentului World Happiness Report (Raportul Mondial al Fericirii), publicat luni.
Sute de clujeni au participat duminică la campania de screening „Sănătatea ta, prioritatea noastră”, o inițiativă UMF Cluj menită să evidențieze importanța diagnosticării din timp a bolilor cronice respiratorii, de inimă, ORL și oftalmologice.
Turnul Pompierilor este gata și urmează să intre în circuitul cultural și turistic al orașului. Punctul de belvedere va putea fi vizitat începând din această seară de către clujeni și turiști.