Un tânăr de 24 de ani care a condus o mașină neînmatriculată, fără permis, a fost urmărit de polițiștii clujeni printr-o pădure, în weekend. Băiatul a fost prins într-un final și acum se află sub control judiciar.
În urmă cu 16 ani, Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania, pleda pentru unificarea Paștelului Ortodox cu cel Catolic: „Învierea Domnului să fie prăznuită de toți creștinii la aceeași dată”.
Unele persoane fac reclamă prin intermediul rețelelor de socializare, precum Facebook, anunțând că au făcut cozonac și alte prăjituri din dorința de a le vinde. Și nu doar prăjituri se vând prin intermediul rețelelor de socializare!
PNL vrea să susțină două proiecte care să vină în sprijinul familiilor. Părinții cu copii de până la 8 ani ar putea să lucreze patru zile pe lună de acasă, iar TVA-ul ar putea fi redus la 5% pentru anumite categorii de produse pentru copii.