În Cluj au ajuns să vină români din toate colțurile țării pentru a se trata, deși nu avem spitale noi. Emil Boc susține că „Clujul medical e Clujul României”, iar că atenția de la nivel central trebuie să se îndrepte spre proiectele medicale de aici.
Printre clădirile emblematice ale Clujului se numără și câteva instituții financiare. Chiar de la începutul secolului XX, pe strada Regele Ferdinand funcționa banca „Economul”.
Traficul a fost reluat vineri pe autostrada A10 Sebeș - Turda, în zona alunecării de teren. Circulația rutieră a fost închisă pe un sector de drum încă din luna februarie.
Muzeele, centrele culturale și galeriile universităților din oraș vor fi deschise până la miezul nopții sâmbătă, 13 mai 2023, cu ocazia celebrării Nopții Europene a Muzeelor.
Familia lui Joe Biden s-a ales cu 1 milion de dolari de la un oligarh român „corupt” exact când președintele SUA, în calitate de vicepreședinte la momentul respectiv, a dat prelegeri despre etică României.