Festivalul Internațional de Poezie și Muzică „Poezia e la Bistrița”, ediția a XV-a, a avut loc în perioada 13 – 16 iulie 2023. Vezi ce se întâmplă în ultima zi.
Un val de caniculă s-a năpustit peste toată România. Temperaturile ajung până la 37 de grade în Cluj, pentru care a fost emisă o avertizare de cod galben.
Un val de căldură record s-a înregistrat în întreaga lume, ca o consecință a încălzirii globale. În Italia situația este îngrijorătoare, însă efectele se văd din Europa până-n China și SUA.
Sebastian Barbu a reușit o nouă prestație excelentă în Campionatul Naţional de Raliuri Betano, încheind pe locul secund în Raliul Sibiului, din nou în urma lui Simone Tempestini (de 7 ori campion absolut în întrecerea internă).
O grevă a personalului de pe aeroporturi se desfășoară sâmbătă, 15 iulie, în Italia. Aproape 1.000 de zboruri au fost anulate, dintre care și cele pe ruta Cluj-Napoli.