Începând de vineri, 15 decembrie, municipiul Sibiu va fi înscris oficial în Traseul Cultural al Consiliului Europei – Historic Cafés Route, odată cu dezvelirea plăcuței ce atestă acceptarea în prestigioasa rețea europeană a Restaurantului Pardon Café, situat pe strada Cetății – Cea mai frumoasă stradă din Sibiu.
Noul an aduce lucrări de electrificare a liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor. Pe anumite porțiuni, trenurile nu vor mai circula deloc din ianuarie, iar călătorii vor fi transbordați cu autovehicule.
1.600 de imobile din Cluj-Napoca și din zona metropolitană vor fi expropriate pentru a face loc centurii metropolitane - Etapa I. Ministerul Transporturilor a publicat, recent, hotărârea de Guvern privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca se înscrie în rândul primelor 10 universități din România, conform metarankingului universitar 2023, realizat independent de un grup de experți din mai multe instituții de învățământ superior românești.
Un șofer din Satu Mare a fost amendat și a rămas fără permis de conducere pentru 240 de zile, din cauza vitezei cu care circula pe Autostrada Transilvania.
Clădirile Liceului Teoretic Onisifor Ghibu vor renovate energetic. Atât consumul de energie, cât și emisiile de CO2 vor scădea la jumătate, în urma unei investiții de peste 7,8 milioane de lei.
Deputații au adoptat proiectul prin care 15 spitale vor fi transferate din subordinea Ministerului Transporturilor. Unul dintre acestea este Spitalul CFR, care va fi preluat de UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.