România a reuşit, până acum, să depăşească toate momentele critice provocate de repercusiunile agresiunii ruseşti asupra Ucrainei şi să sprijine această ţară.
Ministerul de Interne vrea modificarea legislaţiei astfel încât persoanele aflate sub control judiciar și arest la domiciliu să fie monitorizate cu brățări electronice.
Eșecul proiectului cartierului Lomb îi costă pe clujeni peste zece milioane de lei, bani pe care Primăria municipiului este obligată de o decizie judecătoarească să îi plătească acum cu titlu de despăgubire.
Preşedintele Klaus Iohannis va primi miercuri Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul unei gale care are loc la Washington.
Un autobuz cu hidrogen va fi testat pe liniile de transport în comun din Cluj-Napoca, în cadrul unui turneu de promovare a vehiculelor viitorului, iar călătoriile vor fi gratuite.
La aproape patru decenii de la colapsul URSS, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita Uniunii Sovietice pentru a se alătura UE urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar.