Cluj Arena, stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii, construit și administrat de Consiliul Județean, a găzduit între 8 și 12 august o nouă ediție de succes, cea de-a IX-a, a festivalului Untold, eveniment de profil situat în top 3 la nivel mondial.
Ultima zi a călătoriei prin universul Untold, ediția 2024, cea de-a patra zi de festival, a fost trăită cu un entuziasm imens de peste 100.000 de fani veniți din toată lumea pentru a celebra dragostea pentru muzică, libertatea, toleranța și prietenia, alături de cei mai apreciați artiști naționali și internaționali.
Elevii vor putea să-și vadă lucrările, înainte de a depune contestații, la Bacalaureat și Evaluarea Națională, potrivit unei propuneri a Ministerului Educaţiei.
În luna august, pensionarii din România își vor primi pensiile conform unui program specific, variind în funcție de modul de livrare – fie prin poștă, fie prin transfer bancar.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creștină. Află programul și toate detaliile despre pelerinajul de la Mănăstirea Nicula.