Benzina standard a ajuns să coste aproape 10 lei pe litru, în vreme ce motorina continuă și ea să se scumpească, chiar dacă este în vigoare o măsură de reducere a accizei la carburantul diesel.
Primarul Emil Boc a criticat dur întârzierile de pe șantierul din zona Pieței 14 Iulie și i-a cerut constructorului Norcom Forest să prezinte de urgență un calendar clar pentru finalizarea lucrărilor.
Curtea de Apel București a amânat miercuri, pentru 28 septembrie, procesul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Deputatul Emanulel Ungureanu a anunțat că a sesizat Direcția Națională Anticorupție (DNA) și Agenția Națională de Integritate (ANI) în cazul zborului privat la Mykonos, unde judecătorul CCR Cristian Deliorga, politicieni și oameni de afaceri au fost pasageri.
Fostul ministru al Muncii, Florin Manole (PSD), a confirmat că a călătorit, în 8 iulie, cu un avion privat de la București la Mykonos, în cadrul unei delegații organizate și plătite de Camera de Comerț și Industrie a României.
Formația clujeană Compact marchează cinci decenii de activitate prin lansarea unui dublu album aniversar, intitulat „Compact – 50 de ani de rock și prietenie”.
În România, peste 425.000 de copii cu vârste între 7 și 17 ani sunt în afara sistemului de educație. Alții merg la școală, dar învață în clase simultane, cu resurse puține și cu profesori tot mai puțini.