Premierul Victor Ponta consideră că nu există o legătură între aderarea României la spaţiul Schengen şi minoritatea romă, arătând că romii se află deja în statele Schengen fără ca România să fie membră a acestui spaţiu.
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 15 şi locul 21 WTA, a ratat, joi, calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Tokyo, dotat cu premii în valoare totală de 2.369.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
Hollande şi-a asumat poziţia ministrului Valls cu privire la romi, iar o consecinţă directă a acestei direcţii ferme este că României îi va fi refuzată intrarea în Spaţiul Schengen la 1 ianuarie din cauza neîndeplinirii condiţiilor, potrivit unei surse de la Élysée citate miercuri de Europe1.fr
Primăria Cluj-Napoca are în vedere ca proiectul Cluj Innovation City, un centru IT care va cuprinde laboratoare de cercetare, campus universitar, spaţii de servicii, să fie realizat pe un teren de 200 de hectare în Lomb, în locaţia unde s-a dorit construirea cartierului de locuinţe Tineretului.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi dimineaţă, că titlul pus de Mediafax legat de o ştire privind Roşia Montană este o „minciună” şi că „nu se întâmplă nimic în România dacă nu se face proiectul Roşia Montană”.
Proiectul Roşia Montană a fost criticat de aproape toţi eurodeputaţii care au luat cuvântul miercuri în Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI) a Parlamentului European în cadrul unui schimb de opinii cu Comisia Europeană (CE) privind tehnologiile de minerit pe bază de cianuri, cei mai vehemenţi fiind eurodeputaţii ungari şi cei români de etnie maghiară, potrivit Agerpres.
Respingerea de către Parlamentul României a proiectului Roşia Montană ar fi o "catastrofă" pentru România, pentru că ar fi un "mesaj împotriva investitorilor străini", a declarat premierul Victor Ponta la un seminar.