Social

Rețeaua de iluminat public se extinde pe mai multe străzi din Turda!

Consilierii locali turdeni au decis asupra studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivelor de investiții privind extinderea rețelei electrice de iluminat public pe zona Băilor Sărate cu străzile Alexandru Borza și Drumul Ceanului, str. Mandolinei și str. Petru Maior.

Proiectele de hotărâre au fost elaborate la inițiativa primarului Tudor Ștefănie.

Extinderea rețelei de iluminat public pe zona Băilor Sărate este parte a strategiei de dezvoltare a zonei turistice. Iluminatul va viza străzile Alexandru Borza  și Drumul Ceanului pe care vor fi montați câte 8 stâlpi, respectiv 12 stâlpi cu tot atâtea corpuri de iluminat. Investiția va costa aproximativ 19.000 de euro și va fi realizată într-o lună de zile.


Pe strada Mandolinei, s-au făcut numeroase solicitări din partea cetățenilor care și-au construit locuințe în zonă, acolo vor fi amplasați 10 stâlpi ornamentali cu 10 corpuri de iluminat, costul acestora fiind de peste 10.000 euro.

În cazul străzii Petru Maior, tot ca urmare a sesizărilor venite din partea cetățenilor, vor fi amplasați șase stâlpi de iluminat, firma delegată pentru realizarea lucrărilor în toate cazurile enumerate fiind, SC. Reea Procons Serv SRL Câmpia Turzii. Investiția este de 11,8 mii euro.


Modernizarea sistemului de ilumint public la nivelul municipiului Turda contiunuă şi în această perioadă. Procesul de eficientizare a sistemului de iluminat  public prin reducerea consumului de energie electrică şi  de monitorizare a acestuia printr-un sistem de telemanagement  a debutat în anul 2011 şi a cuprins parţial zonele: Băile Sărate, Poiana, Turda Nouă şi str.22 Decembrie 1989. Acum programul continuă pe alte artere importante din municipiu.

 

abonare newsletter