Sănătate

Recepție cu întârziere. Noua clădire a Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa, inaugurată

Noul corp de clădire al Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa a fost recepționat, anunță Consiliul Județean Cluj.

Recepție cu întârziere. Noua clădire a Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa, inaugurată, sursă foto: CJ Cluj Recepție cu întârziere. Noua clădire a Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa, inaugurată, sursă foto: CJ Cluj

Noul Spital de Boli Psihice Cronice Borșa, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a fost recepționat și funcționează la capacitatea optimă, transmit reprezentanții forului județean. Unitatea de la Borșa este „unicul spital construit de stat de la zero în ultimii 30 de ani”, susține CJ Cluj, finanțat exclusiv din fondurile județului. Imobilul are regimul de înălțime D+P+2E, pe o suprafață desfășurată de aproximativ 3.000 mp.

„Am construit singurul spital public din România în ultimii 30 de ani. Spitalul de la Borșa a costat 3 milioane de euro, bani 100% proveniți din bugetul Consiliului Județean. Vom continua să investim în sănătate, este o prioritate pentru Consiliul Județean Cluj”, a precizat președintele forului județean, Alin Tișe.


Potrivit CJ Cluj, noua clădire dispune de cabinet medical și de tratament la fiecare etaj, bloc alimentar nou la demisol, sală de recreere la fiecare nivel, 27 de saloane cu câte 4-6 paturi și băi proprii, respectiv de un personal medical format din 29 de asistenți medicali, un medic infecționist, un medic internist și 7 medici psihiatri.

„Spitalul dispune de o farmacie cu circuit închis, o sală de mese, o spălătorie, precum și alte spații de depozitare. Noua clădire înseamnă, cu certitudine, condiții mult mai bune de spitalizare și tratament pentru pacienții cu afecțiuni psihice cronice, personalul medical având posibilitatea de a asigura un act medical corespunzător”, se arată într-un comunicat de presă remis de CJ Cluj.


„Panglica”, promisă încă din toamna anului trecut

În august 2019, deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu a stârnit vâlvă cu vizitele sale la Spitalul de Psihiatrie din Borșa, scoțând la iveală cu imaginile filmate ororile la care au fost supuși pacienții. Reprezentanții instituției au susținut atunci că un nou corp de clădire va fi pus în funcțiune peste două luni, dar panglica, iată, s-a tăiat abia în februarie 2020. Parlamentarul spunea că, deși există un corp nou de clădire, acesta nu putea fi dat în folosință din cauza multor probleme.

„Clădirea a fost proiectată greșit, veți vedea raportul Inspecției de Stat în construcții. Mai mult decât atât, în acea clădire nu se pot muta toți bolnavii din castelul ororii. Clădirea poate găzdui doar 78 de bolnavi. Acest corp nou a intrat deja în proces de degradare și nu există un sistem de epurare funcțional. Acum se licitează lucrarea. O altă clădire este doar în faza studiului de fezabilitate”, acuza Emanuel Ungureanu.


În toamna anului trecut, Consiliul Județean Cluj dezvăluia că a investit 2.590.000 de lei în ultimii doi ani în Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa. Banii au fost alocați atât pentru construirea pavilionului cu regimul de înălțime D+P+2E, asistența tehnică necesară și proiectarea edificării acestui obiectiv, cât și pentru întocmirea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic și a celorlalte documentații necesare pentru a construi un nou pavilion în cadrul spitalului, cu regimul de înălțime P+2E, se arăta într-un comunicat de presă remis de forul județean.

abonare newsletter