Sănătate

Alexandru Rafila anunță o „strategie” pentru a limita trimiterea pacienților de la stat la privat. „Medicii din instituţiile publice ar trebui să declare pe proprie răspundere că nu direcţionează pacienţi la privat”.

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila afirmă necesitatea unor sancțiuni în cazul medicilor din spitalele de stat care trimit pacienții în privat și anunță elaborarea unei „strategii”, prin care cadrele medicale să asume „pe proprie răspundere” că nu direcționează pacienții.

Rafila afirmă că se lucrează la o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat/Foto: pexels.com Rafila afirmă că se lucrează la o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat/Foto: pexels.com

 

 


Declarațiile ministrului Sănătății Alexandru Rafila vin în contextul în care medicul Cătălin Cîrstoiu, manager al Spitalului Universitar din Bucureșto şi candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, este acuzat că a trimis pacienţi la clinica privată a soţiei sale, unde a acordat consultaţii, aspect ce il plasează în stituaţie de incompatibilitate.

Rafila nu știe dacă poate „elimina” practica redirecționării pacienților de la stat la privat

Alexandru Rafila a afirmat că medicii pot fi sancționați în cazul nerespectării programului de lucru în instituțiile medicale publice, precum și a trimiterii pacienților către spitalele și clinicile private. 


În același timp, ministrul Sănătății nu a părut convins de reușita demersului de a elimina practica redirecționării pacienților de la stat la privat.

CITEȘTE ȘI: 
Problema medicilor din România. Director Institutul Inimii Cluj: „Ar trebui să lucreze la stat sau la privat! Nu în ambele locuri”

„Lucrăm la o strategie care să limiteze acest lucru, nu ştiu dacă o să putem să o eliminăm. O să încercăm să facem lucrurile aplicat şi într-un mod care responsabilizează medicii. 


Cred că ar trebui făcută o declaraţie pe propria răspundere a medicilor care lucrează în instituţiile publice privind acest aspect, că nu direcţionează pacienţi. Trebuie stabilite şi nişte sancţiuni care să poată să fie aplicate. Pe de altă parte, şi asta o să o introducem curând în criteriile de performanţă ale managerilor, este vorba despre modul în care este respectat programul de lucru în spitalele publice pentru că unii medici care lucrează într-un spital public trebuie să desfăşoare activitate de cel puţin şase ore, iar completarea până la şapte ore se face prin serviciul de gardă. (...) Lucrăm la acest lucru”, a declarat, joi, ministrul Sănătății Alexandru Rafila în cadrul unei conferințe de presă. 

Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei este acuzat de incompatibilitate, în urma unei investigații Hotnews.ro, potrivit căreia medicul ar fi oferit consultații contra cost la clinica privată a soției sale, în timp ce deținea funcția de manager al Spitalului Universitar din Bucureşti.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Problema medicilor din România. Director Institutul Inimii Cluj: „Ar trebui să lucreze la stat sau la privat! Nu în ambele locuri”

abonare newsletter