![]() |
| FRPCA cere politiei sa coopereze in cazul celor patru ciini impuscati la Dingau Mare |
Radu Tarmure, prim-vicepresedintele Federatiei Romane pentru Protectia si Controlul Animalelor (FRPCA), este nemultumit de modul in care decurge ancheta Politiei in cazul ciinilor impuscati saptamina trecuta in apropierea localitatii Dingau Mare. Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului de Politie (IPJ) Cluj, persoana care a omorit cele patru patrupede cu o arma de vinatoare a fost identificata ca fiind Florin Chiorean, din cadrul Fondului de vinatoare 47 Gilau.
Acesta a declarat in timpul audierilor ca s-a legitimat in fata proprietarilor ciinilor, a intrebat ale cui sint animalele, dar ca stapinii nu ar fi recunoscut ca sint ale lor, dupa care a tras in patru ciini care se aflau in padure. Potrivit lui Tarmure, nu aceasta ar fi persoana care a impuscat patrupedele. „Avem banuiala ca este altcineva, pentru ca, in primul rind, acest domn nu are Jeep, or din filmul luat cu telefonul mobil in momentul incidentului se vede ca cel care a tras coborise dintr-un astfel de autoturism“, ne-a declarat prim-vicepresedintele FRPCA.
Al doilea argument al lui Tarmure este ca cei care au tras in animale l-ar fi „bagat la inaintare“ pe acest vinator tocmai pentru a scapa de sub efectul legii. „In primul rind, ciinii aveau stapin, nu erau hoinari, si in nici un caz nu aveau dreptul sa traga in ei“, a adaugat Radu Tarmure. Potrivit purtatorului de cuvint din cadrul IPJ Cluj, inspectorul Raluca Seucan, politistii Serviciului de Arme si Munitie fac verificari in acest caz.
Protocol intre FRPCA si Politie
FRPCA a semnat in 27 septembrie 2007 un protocol cu Politia Romana in care se prevede, printre altele, ca federatia sa participe, in conditiile legii, in comisiile de cercetare si control cu privire la evenimentele in care animalele au fost supuse la rele tratamente. FRPCA a trimis o adresa in 22 noiembrie la IPJ Cluj, prin care se solicita cooptarea in echipa de cercetare a cazului de la Dingau. „Politistii au competenta sa aplice sanctiuni. Mai mult, noi credem ca aici este vorba de distrugere de bunuri, deoarece animalele apartineau proprietarilor“, este de parere prim-vicepresedintele FRPCA, Radu Tarmure.