monitorulcj.ro Menu

Tili-gol, nemultumit de tratamentul conducerii

Atacantul Cosmin Tilinca ramine in continuare marele perdant al campaniei de achizitii realizata de CFR Cluj in aceasta iarna. Desi conducerea l-a asigurat ca nu vor veni alti jucatori pe postul sau, Tilinca s-a vazut dat la o parte din schema gindita de Bergodi pentru partea a doua a sezonului o data cu sosirile atacantilor Didi si Cuellar. In aceste conditii, Tilinca a fost nevoit sa ia in considerare ofertele care au venit pe adresa lui CFR, desi dorinta sa a fost aceea de a continua alaturi de „feroviari". Dupa ce a fost foarte aproape de a semna cu Farul Constanta si apoi cu o formatie din China, Tili-gol a declinat recent si oferta celor de la Poli Iasi. Au mai ramas, astfel, doua variante: FC Arges si Unirea Dej. „Cei de la Arges mi-au spus ca ma vor astepta pina in ultima zi a transferurilor. Daca cele doua conduceri nu se vor intelege, voi pleca la Dej", a declarat atacantul turdean. De asemenea, acesta si-a manifestat nemultumirea vizavi de atitudinea oficialilor CFR-isti, care nu i-au permis sa plece impreuna cu echipa in cantonamentul din Cipru: „Normal era sa plec cu ei de vreme ce eu sint jucatorul lui CFR pina in 2010. Sau, daca nu, trebuia sa mi se puna la dispozitie o alta echipa cu care sa ma pregatesc", a mai precizat Tilinca.

comments powered by Disqus