monitorulcj.ro Menu

Romanii cocheteaza din nou cu creditele!

In luna iulie, bancile au transmis 327.679 de interogari pentru potentiali clienti la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) de la BNR, cel mai mare numar inregistrat din noiembrie 2008.     Specialistii spun ca aceasta crestere a numarului de persoane care doresc sa ia credite are legatura cu intrarea in vigoare, in a doua jumatate a lunii iunie, a Ordonantei de Urgenta nr. 50, privind creditele de consum. Va reamintim ca printre cele mai importante prevederi ale Ordonantei este si eliminarea comisionului de rambursare anticipata pentru creditele cu dobinda variabila si limitarea acestui comision la 1% in cazul imprumuturilor cu rate fixe. Masurile se aplica, cel putin teoretic, inclusiv pentru creditele contractate in anii precedenti.    Multe credite de refinantareCu toate acestea, desi datele BNR arata ca romanii s-au interesat la banca daca pot lua un credit, acest lucru nu s-a si intimplat. Astfel, potrivit Mediafax, soldul creditelor acordate gospodariilor populatiei nu a avut o dinamica semnificativa, finantarile in lei urcind cu numai cu 0,2%, in timp ce imprumuturile in valuta exprimate in euro au ramas aproximativ neschimbate. Totusi, o explicatie in acest sens ar putea fi ca o buna parte din creditele contractate in iulie sa fi fost credite de refinantare, acestea neaducind in soldul total pe sistem bancar schimbari notabile.     In total, datele BNR, citate de Mediafax, indica o crestere de peste doua ori fata de iulie a numarului interogarilor transmise de banci la CRB, atit pentru debitorii proprii, cit si pentru clientii potentiali, la 420.210 operatiuni.    Restantele clujenilor ajung la 600 de milioane de leiIn ceea ce priveste restantierii, in Cluj acestia adunasera in luna iulie intirzieri de plata de circa 600 de milioane de lei, in contextul in care acum 2 ani acestea erau de aproximativ 68 de milioane de lei. De asemenea, restantele populatiei si firmelor din judet erau mai mari in iulie fata de iunie cu circa 53 de milioane de lei, valoarea intirzierilor de plata crescind atit pe segmentul creditelor in lei, cit si pe cel al imprumuturilor contractate in valuta.     De asemenea, comparativ cu sfirsitul anului trecut, clujenii si firmele din Cluj au „reusit“ sa isi dubleze valoarea restantelor in ceea ce priveste creditele bancare. Potrivit datelor BNR aferente lunii iulie, cei mai mari restantieri, in functie de valoarea sumelor restante, raportata la cea a creditelor contractate, erau locuitorii si firmele din Banat, urmati de cei din Regiunea Nord-Est si abia apoi de persoanele fizice si juridice din regiunea de Nord-Vest.

comments powered by Disqus