monitorulcj.ro Menu

Unirea, egala rusilor

Managerul celor din Urziceni s-a aratat dezamagit de prestatia brigazii de arbitriiMeciul retur va avea loc miercuri, 4 august, de la ora 19.30, la Sankt-Petersburg. Managerul general al echipei Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat ca este mindru de jucatorii sai. „Sint mindru de acesti jucatori. Ei sint pentru mine niste eroi, pentru ca au obtinut un rezultat bun in economia calificarii, impotriva unui adversar redutabil, care are un antrenor de calibru. Si noi avem un antrenor de calibru, pentru ca Roni Levi a pregatit foarte bine aceasta partida. Din pacate toate calculele au fost date peste cap cind Paduretu a parasit terenul, fiind eliminat. In acel moment am redescoperit spiritul acestei echipe. Este una atipica pentru fotbalul romanesc, care poate sa obtina orice rezultat impotriva oricarui adversar. Sa te lupti pentru fiecare minge si sa-i faci pe cei de la Zenit, in ultimele cinci minute, sa nu iasa din jumatatea lor, inseamna foarte mult. Am avut si un portar accidentat grav si am reusit sa terminam meciul fara gol primit“, a spus Stoica.     Stoica, dezamagit de arbitraj Oficialul ialomitenilor a criticat maniera de arbitraj a brigazii portugheze: „Am fost foarte nemultumiti de maniera de arbitraj si de prietenia pe care aceasta brigada a aratat-o fata de Danny, care este un jucator foarte bun, dar nu e normal sa conversezi cu un jucator tot meciul. Problema este ca ne-am simtit oarecum straini. Iar o sa se spuna ca sint paranoic, ca iar vad meciurile asa cum le vad“. Stoica a declarat ca s-a suparat pe Razvan Paduretu pentru cartonasul rosu primit. „Am fost suparat pe Paduretu, chiar daca decizia a fost drastica. Sigur ca regulamentar exista acoperire, dar daca esti avertizat cind simulezi ca lovesti un adversar, iar cel care simuleaza ca este lovit nu este avertizat, credeti-ma ca mi-e greu sa diger asa ceva“, a spus Stoica. Oficialul Unirii Urziceni crede ca sansele de calificare sint la aceleasi ca si inaintea meciului tur: „Sansele la calificare au fost foarte mici din start. Nu s-au micsorat si nici nu s-au marit. Va fi o mare problema pentru Roni Levy si staful lui sa gaseasca o formula pentru la Sankt Petersburg, deoarece pe Ricardo nu-l vom putea folosi, Paraschiv are niste probleme medicale, Paduretu nu va juca. Unde va gasi Roni Levy un mijlocas central?“.     „Zenit, pe zero“ Cotidianul Sport deni za dnem a scris, dupa partida Unirea Urziceni - Zenit Sankt Petersburg, scor 0-0, din prima mansa a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, ca „toata lumea astepta macar o victorie decenta, daca nu chiar una la o diferenta devastatoare“. „Ne-am ales cu o remiza alba, chiar daca Zenit a jucat mult timp cu om in plus. Jucatorii Unirii nu au fost memorabili, dar echipa e tepoasa, foarte bine organizata. Probabil si miza si-a pus amprenta pe joc, Liga Campionilor da o aura speciala“, a notat sursa citata. Publicatia Sport Segodnia a titrat: „Zenit a ratat victoria, dar nici n-a pierdut“. „Gazdele au aratat calitati fotbalistice limitate, mizind pe temporizare, provocari si lupta. Zenit a esuat in aceasta batalie de uzura, chiar daca adversarul a ramas in zece. Arlauskis a facut in acest joc mici miracole. Acum Zenit e obligata sa ia trei puncte in mansa secunda. Zenit a facut totul pentru a-si asigura calificarea inca din tur, dar s-a terminat egal. Unirea a facut totul pentru a nu lasa nicio sansa mare de gol echipei noastre. Incredibil, dar adevarat: Zenit nu a cistigat. Dar, sa fim sinceri, cu un astfel de joc, Unirea nu va avea nicio sansa la Sankt Petersburg“, a comentat Sport Segodnia. „Zenit, pe zero“, a titrat Gazeta Sport.

comments powered by Disqus