monitorulcj.ro Menu

“Baietii destepti” nu rateaza nici trusa auto!

 Introducerea oricaror noi reglementari in principiu justificate si binevenite - rezultind sau nu din nevoia alinierii la norme europene odata cu aderarea la Uniunea Europeana - a ajuns, din pacate, o corvoada pentru populatie, indeosebi pentru oamenii de rind. O corvoada financiara, birocratica, irositoare de timp, bani si nervi. Reglementarile noi complica si nu simplifica lucrurile, ranesc subiectii-tinta (consumatori, clienti, locuitori) si nu ii protejeaza, cum glasuieste menirea reglementarilor nou introduse. Si toate acestea dintr-un singur motiv: exista guvernanti care au descoperit in introducerea unor noi reglementari - indeosebi a celor reclamate de Uniunea Europeana - o mina de aur din care se pot imbogati rapid, pe seama banului public sau nemijlocit pe seama oamenilor de rind. Sint asa-numitii “baieti destepti” - de care vorbea  odata presedintele Basescu referindu-se la cei carora li se permite sa cumpere energie hidro produsa ieftin pentru a o vinde scump unor consumatori mari, fara ca pentru aceasta sa faca altceva decit sa invirteasca niste hirtii - dar care misuna prin toate agentiile si cotloanele guvernamentale si care au confiscat in propriul profit si al grupurilor lor de interese pina si respiratia romanilor. Obligativitatea pubelelor de gunoi - prilej de imbogatire a unor “baieti destepti”! Aviara - prilej de imbogatire a unor “baieti destepti”! Schimbarea bordurilor - prilej de imbogatire a unor “baieti destepti”! Scenariul este tot timpul acelasi: se adopta masura, apoi, prin incredintare directa sau licitatii trucate, furnizarea pe piata a produselor ori serviciilor devenite obligatorii este atribuita unor firme detinute de clienti politici ai celor ce adopta reglementarea, iar, la sfirsit, profiturile astfel asigurate sint impartite! Una dintre cele mai scirboase ultime operatiuni derulate potrivit acestui scenariu este cea in legatura cu obligativitatea, decurgind din noul Cod rutier, a dotarii autovehiculului cu stingator, trusa medicala si triunghiuri reflectorizante, toate omologate (spune leagea). Ce inseamna de fapt “omologate”? “Omologate”, adica avizate de RAR si Ministerul Sanatatii, instante folosite probabil pentru ca intrusi sa nu patrunda in afacerea rezervata de la inceput doar anumitor firme. Firme care, prin aceste avize, monopolizeaza piata, obtinind profituri pe baze neconcurentiale ce sint apoi impartite cu cei care au stabilit reglementarea, au montat afacerea si au atribuit-o prin sistemul de avize doar unor furnizori. Ca este vorba de asa ceva - de un montaj vizind imbogatirea unor “baieti destepti” - se constata de la o posta! Toate cele trei articole prevazute - stingatorul, triunghiurile reflectorizante si trusa medicala - nu se gasesc pe piata. Introducerea reglementarii cu privire la dotarea cu toate acestea in forma omologata trebuia pregatita o asigurare de piata. Obligativitatea dotarii cu toate acestea exista si inainte de intrarea in vigoare a noului Cod rutier, dar noua “omologare” insemna practic ca toate trebuiau schimbate, ca trebuia facuta de fapt o noua dotare. Ramine o intrebare: ce sa fie omologat la niste triunghiuri reflectorizante?! Si ce dintr-o trusa medicala isi inceteaza valabilitatea, de trebuie sa schimbi intreaga trusa la fiecare 18 luni?! Numai asa pentru a viri din cind in cind niste bani in conturile unor “baieti destepti”?! De ce sa nu fi obligat a schimba la un anumit termen doar ceea ce este supus perisabilitatii din aceasta trusa?! Singurul lucru in legatura cu care este intr-adevar obligatorie norma de valabilitate il constituie stingatorul, restul sint baliverne de ingrasat “baieti destepti”! Argumentul eventual invocat ca, in perspectiva introducerii noului Cod rutier, conducatorii auto trebuiau sa se ingrijeasca din timp de procurarea dotarilor prevazute nu tine! Si nu tine pentru ca, daca acum piata duce masiva lipsa de respectivele dotari, procurarea lor inainte de 1 decembrie nu rezolva citusi de putin problema pe ansamblu, caci piata neasigurata tot i-ar fi lasat, in mod obiectiv, pe unii fara dotari. Mai degraba, totul miroase a ceva urit! Odata incredintata sarcina aprovizionarii pietei doar unor “baieti destepti”, fortarea penuriei le asigura acestora desfaceri la preturi superioare. Mai ales ca acestia sint protejati de eventualii concurenti prin mecanismul abject (din cauza inutilitatii lui in cea mai mare parte) al omologarii, care, de pilda, poate intirzia la nesfirsit. E pacat ca institutia serioasa a politiei face jocul unor “baieti destepti” amendindu-i pe automobilistii fara dotarile respective atit timp cat acestea lipsesc de pe piata. “Baietii destepti” ne-au cotropit buzunarele si sufletele. Si daca, evident, cu sufletele am pus-o de mamaliga, cu buzunarele poate ar mai fi ceva de facut in cazul in care Parchetul ar intra putin cu extinctoarele prin afacerile “omologate”, dar fara valabilitate ale “baietilor destepti”.

comments powered by Disqus