monitorulcj.ro Menu

Antichitati si fotografii la mall

Linga lifturile panoramice de la Iulius Mall sint expuse in aceste zile lucrarile expozitiei de fotografie "Prafraze", apartinind unei artiste absolvente a Universitatii de Arte si Design (UAD) din Cluj-Napoca. Expozitia mai cuprinde si o serie de instalatii cu obiecte care au fost supuse modelarii fotografice. Vernisajul a fost conceput ca un eveniment neconventional care va avea loc miercuri, 23 septembrie, de la ora 19, si va cuprinde lecturi publice cu texte ce reprezinta reactia unor scriitori la vederea exponatelor. Intre 19 si 22 septembrie, in zona intrarii principale in mall va fi amenajat un tirg de antichitati dedicat colectionarilor. Vor participa colectionari din toata tara, precum si din strainatate, iar intregul eveniment va fi organizat in regim de expozitie cu vinzare. Cele peste 100 de lucrari din cadrul Expo Fashion, realizate de absolventi ai sectiei de design a UAD, mai pot fi vizionate, de asemenea, pina in 3 octombrie. Continua pina in 20 septembrie si Campania "150/50", in timpul careia toti clientii Iulius Mall Cluj care cumpara produse in valoare de minimum 150 de lei sint premiati cu un voucher cadou in valoare de 50 de lei. De asemenea, cei mici sint asteptati la Carturesti in fiecare vineri, de la ora 18, pentru "un meniu complet de copilarie savuroasa", precum si la atelierul de creatiei din zona Kindsland de simbata, de la ora 17.

comments powered by Disqus