monitorulcj.ro Menu

Sibienii prefera cardurile

Cardurile bancare aflate in posesia clientilor bancilor comerciale se apropie de noua milioane. Potrivit datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) privind comportamentul financiar al populatiei si al agentilor economici la nivel teritorial, numarul cardurilor emise in luna noiembrie este in crestere cu 1,64% fata de luna anterioara si cu 29,88% fata de noiembrie 2005, cind erau 6,85 milioane de carduri in circulatie. DiscrepanteDiscrepanta dintre judete este mai mult decit evidenta, iar pina la o uniformizare a situatiei, drumul este mult mai lung. Atit bancile comerciale, cit si emitentii de carduri pledeaza pentru o schimbare a mentalitatii romanilor care se caracterizeaza, cel putin deocamdata, prin folosirea numerarului in majoritatea cazurilor. O alta problema cu care se confrunta tara noastra, mai ales in privinta diferentelor imense de mentalitate si zonale, ar fi gasirea unei solutii pentru mediul rural, unde penetrarea institutiilor financiare bancare este aproape nula. Sibiul, in topDefalcat pe judete, cele mai bine pozitionate in ceea ce priveste numarul de carduri emise sint: Cluj, unde sint emise 470.283 de carduri la o populatie de aproximativ 684.000 de locuitori (68,75%), Sibiu - cu 223.442 de carduri la 423.000 de locuitori (52,82%), Timis - cu 345.814 carduri pentru 661.000 de locuitori (52,31%) si Brasov, in care s-au emis 311.202 carduri la o populatie de 595.000 de locuitori (52,3%). Bucurestiul si Ilfov se afla in fruntea judetelor, unde s-au emis, pina la sfirsitul lunii noiembrie 2006, 2.193.318 carduri, la o populatie care, potrivit Institutului National de Statistica, este de aproximativ 2,2 milioane de locuitori.Carduri in valutaCardurile in valuta nu au prins foarte bine la public, ca dovada, exista judete care nu au mai mult de 500-600 de carduri in moneda europeana. Astfel de judete sint si cele care au, raportat la numarul de locuitori, si foarte putine carduri emise. Judetele cu cele mai multe carduri in valuta sint: Timis - 11.267 de carduri, Constanta - 10.709 carduri, Cluj se pozitioneaza pe locul al treilea, cu 10.190 de carduri, iar Iasiul ocupa locul al patrulea, cu 9.550 de carduri. Sub medieRaportul dintre numarul de carduri bancare si populatia din Romania este, in prezent, de aproximativ 41%. Giurgiu, Calarasi, Ialomita, Salaj, Tulcea, dar si alte judete nu au atins nici pragul de 80.000 de carduri. Astfel, in Giurgiu existau la sfirsitul lunii noiembrie 45.811 carduri, dintre care in lei - 44.991, iar in valuta, 820 de carduri. In Ialomita erau 73.089 de carduri, dintre care in lei erau 72.271 de carduri, iar in valuta doar 818. In judetul Calarasi, la un numar de 319.000 de locuitori, erau 56.667 de carduri (17,76%).Credite Potrivit aceluiasi raport al Bancii Centrale, numarul clientilor, persoane fizice, ai unor institutii financiar-bancare este putin peste 17 milioane. Valoarea creditelor, in moneda nationala, a atins in luna noiembrie circa 48,5 miliarde de lei, iar creditele luate in valuta sint de 43,0 miliarde de lei. Asa cum era de asteptat, tot Capitala reprezinta orasul fruntas in privinta cumulului de credite, acestea atingind 13,35 miliarde de lei. Judetele care au si cei mai multi locuitori, cele mai multe carduri valabile, dar si o puternica dezvoltare sint si cele mai indatorate.  DatoriiLa Cluj, Constanta, Brasov, Iasi si Timis, valoarea creditelor luate in lei de persoanele fizice sau juridice ating pragul de aproximativ 1,7 miliarde de lei. Judetul Constanta se apropie si el de acest nivel, cu 1,65 miliarde de lei. Judetul Brasov are credite in valoare de 1,61 miliarde de lei, iar Sibiul datoreaza bancilor 1,41 miliarde de lei. Cele mai putin indatorate judete, potrivit valorii creditelor in lei luate de populatie, sint: Giurgiu, cu 310 milioane de lei, judetul Tulcea, care are credite valorind 390 milioane de lei, si Covasna, cu o suma ce ajunge la 395 milioane de lei. Cu sub 500 milioane de lei mai regasim in raportul BNR si judetele Calarasi (476 milioane de lei), Caras-Severin (495 milioane de lei), Salaj (422 milioane de lei). Credite restanteCreditele restante in lei, pe termen scurt, au atins valoarea, cumulata la nivelul tuturor judetelor, de 211 milioane de lei, pe termen mediu si lung - 96 milioane de lei, iar pentru cele in valuta, suma restanta este de 126 milioane de lei.

comments powered by Disqus