monitorulcj.ro Menu

UBB a inaugurat Institutul de Studii Regionale

UBB are, incepind de ieri, o noua institutie, ISR, proiect realizat in colaborare cu Universitatea "Paul Valery" din Montpellier (Franta). La ceremonia de inaugurare a participat prof. univ. dr. Jean-Marie Miossec, presedintele institutiei de invatamint superior franceze si unul dintre cei mai importanti regionalisti ai Frantei.     "Este o premiera nationala. Prin traditie, Clujul si universitatea au datoria sa lamureasca structurarea statului roman ca stat modern, ca stat eficient. Sigur, acest proiect, regionalizarea, intareste structurile statului roman", a declarat prof. univ. dr. Andrei Marga, rectorul universitatii clujene. "La UBB, am specializat citiva tineri in Franta, Canada si alte tari cu traditii regionaliste, incit azi, la inaugurare, sintem in posesia tuturor premiselor umane, de infrastructura si financiare pentru o activitate consistenta. Toate sint deja puse in miscare pentru derularea viitoarelor programe ale institutului", a adaugat rectorul.    Un plus de vizibilitatePotrivit universitarului clujean, Jean-Marie Miossec a analizat interdisciplinar - economic, social, institutional si cultural - situatia din Franta si a pledat pentru dezvoltarea unei administratii bazate pe regionalizare.     "La UBB este lansat, concomitent cu inaugurarea Institutului de Studii Regionale, si volumul profesorului Jean-Marie Miossec, "Geohistoire de la regionalization en France. L'horizon régional" ("Geoistoria regionalizarii Frantei. Orizontul regional"), aparuta in 2008", a mentionat profesorul Marga. La rindul sau, directorul ISR, conf. univ. dr. Radu Nechita, de la Facultate de Studii Europene, a precizat ca institulul are rolul de a oferi un plus de vizibilitate cercetarilor care se desfasoara in cadrul mai multor facultati ale UBB. Noul organism va pune in valoare cercetarile aflate in curs la UBB si le va da anvergura celor viitoare.    Se va lansa o revista in colaborare"Tema dezvoltarii regionale este foarte actuala in prezent, pentru ca insasi Europa este conceputa ca actionind la nivelul regiunilor. Consideram ca in Romania dezbaterea acestei problematici nu a fost suficient de aprofundata, iar UBB doreste acest lucru. Preocupari pentru regionalizare au existat de mai multi ani in cadrul UBB, iar institutia clujeana de invatamint superior a fost printre primele care au dezvoltat acest subiect", a explicat Radu Nechita. UBB va organiza, in 2010, o conferinta in colaborare cu Universitatea din Montpellier, pe o tema comparativa, respectiv Transilvania - Regiunea franceza Languedoc-Roussillon, una dintre cele 26 regiuni ale Frantei, cu capitala la Montpellier. Materialele care vor fi prezentate in cadrul acestei reuniuni vor constitui si cuprinsul primului numar al unei reviste de specialitate pe care ISR doreste sa o lanseze, a mai spus directorul institutului deschis ieri.

comments powered by Disqus