monitorulcj.ro Menu

Fotografie abstracta in expozitie

Anul expozitional in cadrul Galeriei Casa Matei se deschide in aceasta seara, de la ora 18, cu vernisajul  expozitiei de arta fotografica "Token", apartinind lui Lucian Indrea. Artistul este student in anul al treilea la specializarea arte plastice-foto-video PCI in cadrul Universitatii de Arte si Design (UAD) din Cluj-Napoca si se afla la prima expozitie personala. "Expozitia cuprinde o selectie din lucrarile abstracte ale lui Lucian Indrei, lucrari fotografice care problematizeaza raportul dintre imaginea fotografica si picturalitate", precizeaza reprezentantii UAD.      "Tinarul artist se concentreaza pe capacitatea mediului fotografic de a asuma valente estetice în absenta narativitatii sau a suportului imaginii de natura figurativa, care este în mod traditional considerata si asumata ca predilecta pentru fotografie", adauga acestia. Galeria va mai gazdui in urmatoarea perioada evenimente precum expozitiile de pictura si de grafica apartinind lui Zsolt Berzan, respectiv lui Alice Iliescu, dar si expozitii care vin de peste hotare, cum ar fi cea de grafica realizata de Antero Olin (Finlanda) si sculptura sau cea de desen-instalatie semnata de Ursula Oberhauser (Germania).

comments powered by Disqus