monitorulcj.ro Menu

Inca opt ani de chin... funciar

 Situatia a fost adusa in atentie de subprefectul de Alba, Arpad Ladanyi, care este si secretar al Comisiei Judetene de Fond Funciar, care s-a declarat nemultumit de piedicile pe care le-a intilnit in activitate. El nu a ascuns faptul ca a facut presiuni pentru ca legea sa fie aplicata cit mai rapid si ca a apelat la santiuni, lucru care i-a adus critici si acuzatii. “Din pacate, in judetul Alba, in momentul actual, mai avem aproximativ 8.000 de titluri de proprietate de emis. Situatia stagneaza. Anul trecut am emis in jur de o mie de titluri de proprietate. Va dati seama, daca ritmul ramine acesta, numai emiterea titlurilor de proprietate ar dura inca opt ani. Ce-i de facut? Sa astepti sa binevoiasca primarii sa-si faca treaba sau sa faci anumite presiuni asupra lor? Sint lucruri pe care, in virtutea functiei pe care o am, sint obligat sa le fac”a declarat subprefectul Arpad Ladanyi.Primari sanctionatiPotrivit Registrului de evidenta a sanctiunilor contraventionale, cea mai mare sanctiune, in valoare de 30.000 lei, a fost aplicata unui membru in comisia locala de fond funciar din Cimpeni, Marius Orlea, amenda fiind data de doua ori, chiar de catre subprefect. Alte sase persoane au fost amendate cu cite 10.000 lei, unele dintre acestea primind in prealabil avertisment. Persoanele amendate au fost: Ioan Horhat - fost primar al comunei Jidvei, Sorin Cristea - fost primar al orasului Ocna Mures, Iuliu Beca - secretarul comunei Almasu Mare, Alexandru Dancila - fost primar al municipiului Sebes, Daniel Rusu - fost si actual primar al comunei Spring si Horea Coroiu - membru in comisia locala de fond funciar a comunei Avram Iancu. De asemenea, mai multe persoane au primit avertismente. “Reconfirm determinarea mea de a face tot ce este in competenta mea in calitate de subprefect si secretar al Comisiei judetene de fond funciar, inclusiv luarea unor masuri coercitive de aplicare a unor amenzi contraventionale, in scopul de a restabili dreptul de proprietate persoanelor nedreptatite de regimul comunist sau mostenitorilor acestora”, a mai declarat subprefectul Arpad Ladanyi. Comisii ineficienteSubprefectul de Alba a aratat in raportul sau de activitate pentru anul trecut ca multe dificultati au fost inregistrate deoarece comisiile locale nu si-au facut treaba asa cum ar fi trebuit. “Urmare a analizarii si validarii cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, Comisia judeteana Alba a adoptat un numar total de 926 de hotariri prin care au fost validate sau invalidate propunerile inaintate de catre comisiile locale de fond funciar. Un numar insemnat de hotariri au fost emise in vederea indreptarii erorilor materiale din titlurile de proprietate eliberate si care nu au intrat in circuitul civil.  In cele mai multe cazuri, s-a dispus corectarea numerelor cadastrale inscrise in titlu si corectarea numelor titularilor sau autorilor. Trebuie mentionat ca s-au intimpinat dificultati in analizarea documentatiilor datorita dosarelor, de multe ori incomplete, intocmite de comisiile locale necesitind de cele mai multe ori restituirea documentatiei”, se arata in document.Multe dintre problemele intimpinate s-au referit la stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, justitia intimpinind dificultati acolo unde trebuie sa aplice succesiv prevederile Legii 18/1991 si cele ale Legii 247/2005, in special in cazurile in care era vorba de completarea unor proprietati. Pamint pentru neamuriSubprefectul Arpad Ladanyi a mai precizat ca, in urma sesizarilor cetatenilor, s-a verificat si modul de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate facut in favoarea membrilor comisiilor locale de fond funciar sau a persoanelor care au legatura cu acestea, rude sau afini. “Pina in prezent, au fost identificate cazuri in care au fost incalcate prevederile legale cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate, ce se incadreaza in prevederile art. III din Legea nr. 169/1997, fapt ce ne-a determinat sa initiem procedurile legale pentru promovarea in justitie a actiunilor in constatare a nulitatii absolute a titlurilor de proprietate emise cu incalcarea legii. In cazurile depistate, persoanele care au beneficiat de titluri de proprietate lovite de nulitate absoluta au instrainat deja, total sau partial, terenurile dobindite cu incalcarea prevederilor legale”, a aratat subprefectul de Alba. Legea prevede ca, in cazul in care se constata incalcarea legii, cel care a vindut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat sa remita pretul actualizat fostului proprietar ramas fara teren. Problema identificata in aceasta situatie este ca aceasta prevedere este aplicabila numai in cazul in care actiunea in justitie este formulata de fostul proprietar nu si in cazul celorlalte persoane carora legea le stabileste calitate procesuala activa, cum ar fi primarul sau prefectul. Deficiente numeroase“In ce priveste deficientele cele mai frecvent constatate in activitatea comisiilor locale de fond funciar remarcam: nu a fost respectat planul de punere in posesie a tuturor persoanelor indreptatite si nu au fost intocmite documentatiile tehnice in vederea eliberarii titlurilor de proprietate, nu a fost finalizat registrul unic, nu au fost reactualizate anexele, au existat diferente intre suprafata reconstituita si suprafata inscrisa in titlurile de proprietate, nu a fost intocmita lunar si afisat la sediul primariei situatia privind suprafetele de teren reconstituite in temeiul legilor fondului funciar, nu a fost intocmita si comunicata catre Comisia Judeteana Alba de Fond Funciar balanta terenurilor, proiectele de hotariri nu au fost insotite de expuneri de motive sau de note de fundamentare, au existat contradictii intre situatia existenta la comisia locala de fond funciar si situatia comunicata lunar Comisiei Judetene”, a sintetizat Arpad Ladanyi numeroasele probleme constatate in cursul anului trecut.Intre masurile luate pentru ca activitatea in domeniul aplicarii legilor fondului funciar sa se desfasoare mai rapid, subprefectul de Alba a amintit solicitarea adresata consiliilor locale de a aloca bani pentru angajarea de topografi si pentru realizarea planurilor de parcelare in format digital. De asemenea, s-a socilitat conducerilor primariilor sa realizeze o inventariere corecta a bunurilor aflate in domeniul public si privat al unitatilor administrativ-teritoriale si realizarea intabularilor, deoarece multi primari trateaza cu superficialitate aceasta problema.

comments powered by Disqus