Foto Teodor DumitruDr. Anca Cerghizan, Manager al Spitalului Clinic Judetean, Cluj-NapocaSpitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj este una dintre cele mai mari unitati sanitare cu paturi din Romania, cu atributii de „spital regional de urgenta I A“. Obiectivele unitatii pot fi sintetizate astfel: 1. Satisfacerea nevoilor pacientilor prin furnizarea de servicii medicale cu respectarea unor principii de baza – calitate, controlul costurilor, satisfactia pacientului si a personalului, acces la servicii; 2. Asigurarea cadrului institutional pentru realizarea progresului in cunoasterea medicala.In Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj se desfasoara urmatoarele tipuri de activitati: * asistenta medicala (urgenta, pacienti internati si ambulatori); * invatamint universitar si postuniversitar medical; * cercetare stiintifica medicala. Spitalul are 1.592 de paturi in aproape toate specialitatile medico-chirurgicale si peste 3.300 de angajati functioneaza in regim pavilionar, intr-un numar de peste 44 de cladiri distincte, din care in 22 de cladiri se desfasoara activitatea medicala a sectiilor. In structura Spitalului Judetean exista un numar de 34 de sectii clinice si un numar de 33 de cabinete de ambulator, precum si 2 cabinete de planificare familiala, un ambulator clinic de stomatologie si un numar de 18 cabinete medicale scolare de stomatologie. De asemenea, mai exista in infrastructura: Laboratorul de analize medicale, Laboratorul de radiologie-imagistica medicala, Laboratorul de medicina nucleara, Laboratorul de explorari functionale, Laboratorul de explorari genetice, Serviciul de anatomie-patologica, Unitatea de primire urgente cu o structura de stomatologie-urgente. In vederea adaptarii serviciilor medicale la nevoile populatiei, in anul 2008 au fost aprobate 3 entitati noi: * un cabinet ambulator de medicina dentara preventiva, destinat depistarii precoce a patologiei specifice si aplicarii masurilor preventive specifice la prescolari, scolari si studenti. Acest cabinet functioneaza pe str. V. Babes nr. 15; * un cabinet ambulator de chirurgie plastica si arsi, in cadrul Clinicii Chirurgie I, str. Clinicilor 3-5; * o Sectie Clinica de Recuperare Neuro-motorie destinata ingrijirilor postoperatorii a pacientilor internati in sectiile de acuti – pacienti care au nevoie de ingrijiri spitalicesti, insa in alt cadru organizatoric. Sectia va functiona din anul viitor intr-un pavilion distinct, in complexul Neuro-Psihiatrie de pe str. Victor Babes nr. 4. In viitorul apropiat este prevazuta deschiderea unei sectii de anestezie-terapie intensiva cu profil medical, precum si a unei unitati specializate in primirea urgentelor neuro-vasculare. Informatii suplimentare puteti gasi accesind site-ul spitalului www.scju-cluj.ro.