monitorulcj.ro Menu

Eternitatea concreta

Intii va spun tuturor „La multi ani!“ si multa sanatate.     Poate ca nu e rau sa ne dorim cit mai multi ani, dar si mai bine ar fi sa ne dorim cit mai multa eternitate. Cam cita? s-ar putea intreba. Cam, sa zicem, 0,000000000001%. Daca-i prea putina, mai taiem din zerourile de dupa virgula, daca-i prea multa, mai adaugam citeva. Cite vrem. Noroc ca sintem crestini, ori musulmani, si credem cu totii in „viata de apoi“. Nu si neaparat in „judecata finala“. Oricum, la „judecata aceea“ nu se vor lua in seama decit faptele noastre de credinta si-abia apoi, plecind de la acestea, celelalte faptuite ziua si noaptea, ceas de ceas, minuta cu minuta. Faptele, gindurile si judecatile noastre. Asa cum nu se poate ruga nimeni in locul nostru (doar daca sintem morti, iar atunci se roaga cineva pentru noi), tot asa nu poate judeca nimeni in locul nostru. In plan politic, civic si moral, a judeca inseamna a actiona. A face, a faptui. Iar aceasta implica responsabilitate. Faptuim in prezent, dar un prezent in care sint cuprinse si trecutul si, mai ales, viitorul. Faptuirea intr-un prezent in care nu sint prezente celelalte doua dimensiuni ale timpului liniar nu este una responsabila. Traieste ca si cind fiecare clipa ar fi ultima, s-a zis. Dar mai ales traieste stiind ca fiecare clipa apartine eternitatii tale. Eternitatea nu poate fi decit personala, altfel este o abstractiune, un cuvint gol. Nu exista o eternitate pura si simpla, ci una cu nume. Concreta, am putea spune. Daca judecata ultima va fi una a persoanei concrete, atunci si eternitatea sa va trebui sa fie personala. Reala, concreta. Ca atare si responsabilitatea trebuie sa fie una concreta, a fiecaruia dintre noi.     Nu-i vorba, nu putem iesi din statistic, dar nici de sub iubirea lui Dumnezeu nu putem iesi. Nici iubirea Lui, nici eternitatea noastra nu sint statistice. Ele ori sint reale, personale, ori nu sint.     Murim pur si simplu, vor zice unii. Eternitatea noastra este una minerala, una a elementelor cosmice, atomice, subatomice. Iar ca „suflet“ nu va trai decit radiatia noastra de fond, primita in clipa nasterii noastre. Si, atita cit va fi sa fie, ADN-ul.  Si asa se poate. Gindind astfel instituim o la fel de mare responsabilitate a faptuirii noastre. Mutam eter-nitatea personala in singura aceasta viata. Ea nu este nici mai mare nici mai mica decit cealalta, religioasa sa zicem. Este aceeasi. Nu putem fi eterni decit o singura data.     Dar din ce nod, din ce fel de matrice ontologica si gnoseologica ar trebui sa judecam pentru a fi responsabili? Problema este mai complicata, pentru ca noi, in fapt, nu ne apartinem in intregime. Apartinem si fondului genetic, si unei anume „matrice stilistice“, unei mentalitati afectivo-cognitive, unei natii, unui spatiu geografic, politic, social, cultural etc. Pentru a fi o persoana (soldatul nu este o persoana) ar trebui sa le stim pe toate acestea, putind astfel judeca responsabil. Ca aceasta este intotdeauna concreta si cu efecte concrete. Ca efectul concret al eternitatii concrete este responsabilitatea. Iar aceasta este o la fel de concreta libertate.     Asadar, fiti liberi! Fiti eterni!

comments powered by Disqus