monitorulcj.ro Menu

O cincime dintre contestatii, justificate

In cursul zilei de ieri, am intrat in posesia rezultatelor recorectarii in urma contestatiilor la notarea initiala a lucrarilor cadrelor didactice intrate in cursa titularizarii in invatamintul preuniversitar. La noi in judet au fost depuse 63 contestatii, adica in jur de 15 la suta din totalul celor care au predat lucrarile, din partea unor candidati care au considerat ca nota obtinuta nu este pe masura lucrarii lor. Rezultatul recorectarii arata ca suspiciunea celor in cauza a fost chiar justificata. Din cele 63 lucrari ale caror note au fost contesrtate, 13 - ceea ce reprezinta 20,6 la suta, adica mai mult de o cincime, au fost modificate. Este necesar de mentionat ca lucrarile de titularizare au fost corectate in centrele universitare: Bucuresti, Brasov, Galati, Cluj, Iasi, Sibiu, Timisoara. Dupa cum ne-a precizat inspectorul general adjunct al ISJ Alba, Oana Badea, efectul modificarilor notelor a fost schimbarea statutului din netitularizabil in titularizabil - adica obtinerea in urma contestatiei a notei de peste 7 - in 3 cazuri, coborirea notei sub 5 - deci pierderea dreptului de a mai ocupa un post de suplinitor - un caz si obtinerea notei de peste 5 - in doua cazuri in care initial lucrarile erau notate sub acest prag ce le da dreptul la ocuparea unui post de profesor suplinitor.Programul de titularizare prevede ca astazi inca se mai pot depune cererile pentru posturi, urmind ca asta seara sa se faca repartizarea computerizata pe posturi, in functie de note si optiunile candidatilor. 

comments powered by Disqus