monitorulcj.ro Menu

Nicolaescu acuza mafia din Sanatate

„Spitalul Judetean de Urgenta se construieste", a spus, simbata, ministrul liberal. Nicolaescu a precizat ca a avut o intilnire cu conducerea spitalului si ca proiectul de constructie este in faza studiului de fezabilitate. „Acest studiu de fezabilitate trebuie inaintat comisiei de specialitate. Dupa aprobarea hotaririi de guvern, si dupa ce procedurile legale vor fi indeplinite, cred ca nu mai tirziu de 31 august, urmeaza licitatia pentru constructie. Nu vreau sa dau un termen exact, dar va asigur ca, pina la sfirsitul acestui an vom face primele sapaturi. Chiar daca e frig. Noi avem aparate cu care putem sa lucram si la temperaturi scazute", a precizat Eugen Nicolaescu. Potrivit acestuia, spitalul ar fi gata in maxim doi ani de la inceperea lucrarilor, iar licitatia va fi evaluata de un consortiu austriac. Sistemul sanitar, curat murdarProgramul de analize medicale gratuite nu este criticat decit de cei care au interese ascunse in sistemul sanitar. Acesta este raspunsul ministrului Sanatatii, referitor la disputele aparute pe marginea acestui proiect, dispute concentrate fie pe posibilele cozi care se vor forma la usile medicilor de familie, fie pe nemultumirile unor persoane care dicteaza anumite reguli in sistemul sanitar romanesc. „Cei care se opun acestui program au interesele lor. Isi apara profiturile, buzunarele, sistemul clientelar, dar eu apar interesele cetatenilor, care trebuie sa se invete sa mearga la doctor, chiar daca nu sint bolnavi", a spus ministrul. Pentru a-si sustine acuzatiile asupra sistemului mafiot din sanatate, Nicolaescu a dat si un exemplu. In Romania se vorbeste de doua milioane de bolnavi infectati cu virusul hepatic, pentru care exista un exces de prescriere de Interferon. Dupa datele noastre, numarul bolnavilor infectati cu virusul hepatic C este mai mic de 100.000", a afirmat Nicolaescu. PNL ramine la putere   Acesta este „diagnosticul" politic pus de ministrul Sanatatii partidului din care face parte. „Eu cred ca PNL va ramine la putere si dupa alegerile din 2008. Mi-e greu sa spun acum daca vom mai avea un prim minitru liberal, dar cred ca PNL va fi la putere", a precizat Nicolaescu.

comments powered by Disqus