monitorulcj.ro Menu

Drojdia de bere reda pofta de viata

Drojdia-n istorieBabilonienii au fost primii oameni care au fabricat bere din boabe de orz macinate si tot ei au fost primii care au descoperit efectele benefice asupra pielii ale sedimentelor din ulcioarele de fermentatie, adica ale drojdiei de bere. Raspindirea berii in Egipt, Etiopia, Europa, a insemnat si descoperirea altor beneficii pe care le poate oferi drojdia de bere. Hipocrate recomanda drojdia de bere ca diuretic, iar in Evul Mediu, era utilizata in scopul prevenirii leprei. Abia in secolul al XIX-lea, drojdia de bere a inceput sa fie prescrisa de catre medici pentru combaterea furunculozei, revigorarea organismului la adulti sau copiilor anemici. In timpul Primului Razboi Mondial in Germania, a fost utilizata ca supliment de vitamine si proteine pentru soldati, datorita vitezei mult mai mari de sinteza a proteinelor comparativ cu viteza de crestere a animalelor. In ultimi ani insa, drojdia de bere a inceput sa fie tot mai mult utilizata in scop terapeutic si preventiv. AntisurmenajDrojdia de bere este cea mai bogata sursa naturala de vitamine din complexul B (tiamina, riboflavina, nicotinamida, acid pantotenic, piridoxina, biotina, acid folic, acid pangamic, inozitol, colina). Pe linga vitamine, drojdia de bere contine proteine (aproximativ 50%), aminoacizi esentiali, enzime si saruri minerale. Aceasta compozitie ii confera drojdiei de bere calitatea de aliment integral.Drojdia de bere favorizeaza asimilarea nutrientilor si asigura o buna functionare a sistemului digestiv. Este energizanta, ajutind organismul sa reziste la efort fizic sau intelectual prelungit. Din acest motiv drojdia de bere este deosebit de utila tinerilor aflati in sesiunile de examene sau persoanelor afectate de surmenaj.  Pentru persoanele supuse stres-ului sau in stare de depresie, drojdia are efect tonifiant aspra sistemului nervos.Reface ficatulVitaminele si mineralele pe care le contine fac din drojdie un excelent remediu in anemie si demineralizare.  De asemenea, atenueaza simptomele si ajuta organismul sa treaca mai usor si mai repede peste raceli sau boli infectioase prin intarirea sistemului imunitar. Drojdia de bere are actiune hepatoprotectoare, contribuind la refacerea ficatului dupa hepatitele virale, toxiinfectiile alimentare sau consumul exagerat de alcool. Drojdia de bere ajuta organismul sa-si pastreze tineretea si vigoarea prin incetinirea procesului de imbatrinire a celulelor. Astfel, persoanele in virsta care consuma in mod curent drojdie de bere se simt mai tinere, mai puternice si au mai multa pofta de viata. Vitaminele din drojdie contribuie si la mentinerea sanatatii sistemului cardiovascular prin imbunatatirea circulatiei sanguine, scaderea tensiunii arteriale si a nivelului de colesterol si trigliceride. Drojdia de bere asigura sanatatea pielii, unghiilor si parului. Dupa o cura de numai citeva saptamini, un ten obosit poate deveni suplu, sanatos, stralucitor. Adolescentii care se confrunta cu suparatoarea acnee pot recurge tot la drojdia de bere. Parul fragil, care creste incet, cu tendinta de depigmentare precoce poate fi ajutat sa-si recapete stralucirea si vigoarea. Si in cazul in care parul cade mai mult decit de obicei si fara un motiv aparent, cind schimbarea samponului si lotiunile hranitoare nu au nici un efect, solutia salvatoare este o cura de minim o luna cu drojdia de bere.Drojdia de panificatie nu e bunaDrojdia de bere ramasa de la fabricarea berii este mult mai eficienta decit drojdia de panificatie, pentru ca este mult mai bogata in vitamine si minerale. Drojdia de panificatie, fie ca este proaspata fie ca este uscata este activa, vie, capabila de fermenatie si este destinata dospirii aluatului in industria alimentara si nu consumului uman direct. Consumul de drojdie activa nu aduce nici un avantaj organismului, din contra, il epuizeaza prin consumul de enegie si vitamine in incercarea acestuia de a o digera. Celula de drojdie vie este rezistenta la acizii din tractul digestiv si organismul nu poate ajunge la vitaminele si mineralele din interiorul ei. In plus, produce balonari si pe perioade mai lungi determina chiar modificari ale echilibrului microflorei intestinale. Pentru ca organismul uman sa profite din plin de bogatia de vitamine si minerale din drojdia de bere, aceasta trebuie sa fie supusa unui scurt tratament termic de inactivare. Deci, drojdia de bere ideala pentru consum este cea care a fost inactivata si nu drojdia de panificatie, mai ales nu drojdia proaspata. De unde se procuraProduse din drojdie de bere inactiva se gasesc pe piata, la plafar sau la farmacie, sub forma de tablete sau granule. Drojdia de bere se administreaza pe o perioada de minim 30 zile, doza zilnica fiind specificata obligatoriu pe ambalaj. Daca starea de sanatate a organismului o cere, cura cu drojdie de bere se poate continua fara pauza, neexistind pericolul de acumulare in organism a vitaminelor din grupul B. Deoarece drojdia a fost inactivata, nu exista pericolul perturbarii echilibrului florei intestinale, ci, dimpotriva, are un efect benefic asupra acesteia, datorita enzimelor pe care le contine. Pentru o mai buna asimilare, drojdia de bere se ia pe stomacul gol, cu o ora inainte de masa, dimineata sau fractionat in cursul zilei.

comments powered by Disqus