monitorulcj.ro Menu

Au tradat sau nu?

 Situatie ingrijoratoarePaszkany si Muresan, gata sa ia masuri drastice pentru redresarea echipeiUltimul meci disputat de catre fotbalistii lui Cristiano Bergodi, cel din deplasarea de la Arges, nu a facut decit sa intareasca ideea de criza care s-a instaurat la gruparea „feroviara“. Desi aveau mare nevoie de o victorie, pentru a pastra distanta fata de o Steaua mai determinata ca oricind, CFR-istii au demonstrat, din pacate, ca nu au capacitatea de a gestiona corespunzator momentele de cumpana. Doar ocaziile lui Manuel Jose (’3) din prima repriza si cele ale lui Surdu (’55) si Didy (’74) din mitanul secund au dat emotii echipei argesene, care, desi condusa de pe margine de un nou tehnician (Constantin Cirstea luindu-i locul lui Dorinel Munteanu), si-a invatat bine lectia si a scos o remiza alba din confruntarea cu „feroviarii“. Un egal ce echivaleaza cu instaurarea starii de alarma de gradul zero in tabara CFR-ista, care pastreaza un singur punct avans fata de Steaua inaintea partidei de simbata cu Rapidul lui Razvan Lucescu.Ziua judecatiiCa si cum evolutia stearsa a echipei nu ar fi fost de ajuns, incordarea din sinul clubului CFR Cluj a atins punctul maxim cu o zi inaintea disputarii meciului de la Arges. Astfel, Jula, Anca, Minteuan si Coroian au fost exclusi din lotul deplasat la Pitesti, in locul lor fiind chemati in regim de urgenta Toma, Fredy, Vitinha si Frunza. Motivul acestei solutii extreme pare a fi suspiciunea unei atitudini de non-combat pe care cei patru au afisat-o in meciul cu Steaua. Mai mult, s-a lansat zvonul potrivit caruia veteranii echipei CFR-iste au fost „stimulati“ cu cite 40.000 de euro de catre Gigi Becali inaintea meciului direct dintre CFR Cluj si Steaua, intermediarul „tranzactiei“ fiind, potrivit unor voci neoficiale, chiar portarul Martin Tudor. Cei patru vor avea astazi o intrevedere cu patronul lui CFR Cluj, Paszkany Arpad, in urma careia se va hotari soarta lor la club, existind, se pare, sanse mari ca respectivii fotbalisti sa fie dati afara de la echipa. Renunta la Bergodi?Posibilitatea ratarii locului secund la finele acestui campionat, precum si unele nemultumiri legate de implicarea lui Bergodi in problemele clubului i-au pus in garda pe conducatorii lui CFR Cluj. Acestia din urma se afla, conform unor surse apropiate clubului, in cautarea unui nou tehnician, care sa preia friiele echipei incepind cu sfirsitul sezonului. Cea mai vehiculata varianta este cea a fostului tehnician al lui Dinamo, Ioan Andone, deocamdata liber de contract. Alte posibile piste pentru ocuparea postului de antrenor al CFR-ului ar fi Sorin Cirtu sau portughezul Antonio Conceicao Toni, fost „principal“ la Vitoria Setubal.

comments powered by Disqus