monitorulcj.ro Menu

Atac democrat la adresa premierului Tariceanu

„Premierul se consulta cu altii"„Premierul nu se mai consulta cu Alianta sau cu reprezentantii Coalitiei in multe probleme", a afirmat ieri Radu Berceanu, care ocupa portofoliul Transporturilor in cadrul Cabinetului Tariceanu. „Premierul trebuie sa spuna limpede ca se gindeste la restructurarea Guvernului. PD stie foarte bine ca premierului i-ar placea daca democratii pleaca de la guvernare. Constatam ca si PNL toata ziua ne aplica tot felul de tratamente, individuale sau de grup, doar-doar ne enervam la un moment dat si plecam de la guvernare", a mai spus Berceanu. El a declarat, insa, ca democratii nu intentioneaza sa plece din Guvern, in ciuda incercarilor liberalilor de a-i „impinge in afara Executivului". Democratii, afirma ministrul Transporturilor, nu vor sa dea „apa la moara unei strategii mult prea vizibile elaborate de Silberstein si Finkelstein" si ca ministrii PD vor incerca sa-si faca treaba in continuare. „Am constatat ca premierul se gindeste la restructurarea Guvernului impreuna cu PSD, cu PC, in orice caz nu discuta, nu se consulta cu PD, partenerul de Alianta, sau cu UDMR, partenerul de Coalitie", a mai spus liderul PD.Berceanu acuza strategii liberale de fortare a PDIn opinia lui Berceanu, liberalii pot face orice alianta, chiar si pentru a guverna, cu conditia sa si-o asume deschis. El a facut referiri la o presupusa intilnire liberala, care ar fi avut loc la Bran, unde ar fi fost stabilita noua strategie coordonata de consilierii de imagine Tal Silberstein si Arthur Finkelstein. „S-a decis sa se introduca toate controalele peste tot, un inceput timid cu rezultate incerte, dar asteptam continuarea din ce in ce mai virtoasa", sustine vicepresedintele PD. Mai mult, el ii acuza pe liberali ca, in cazul in care PD ar iesi de la guvernare, acestia ar face declaratii de genul: „PD e mereu nervos si creeaza probleme, iata, a mai rasturnat o coalitie", pentru a „justifica formarea unui guvern cu PSD si PRM sau PC". Atacurile liderului democrat l-au vizat direct pe premierul Tariceanu, pe care ministrul Transporturilor l-a acuzat ca isi duce partidul intr-o „zona crepusculara a politicii", asa cum s-a intimplat si cu PNTCD.Tariceanu e multifunctionalPe de alta parte, gestul premierului Tariceanu de a prelua si portofoliul Externelor, dupa ce presedintele Traian Basescu a refuzat numirea lui Adrian Cioroianu, este vazut de mai multi politicieni drept un exercitiu de imagine. Ba mai mult, spun unii, nu este nimic altceva decit un nou episod din razboiul dintre Basescu si Tariceanu, care va complica si mai mult criza politica din Romania. Radu Berceanu nu a scapat ocazia de a-l ataca pe premier si cu acest motiv: „Am constatat ca domnul premier doreste sa fie ministru de Externe. I-as sugera sa fie si presedinte in locul lui Bodu, la ANAF, pentru ca si postul asta e liber si el nu a semnat de 2 luni. Imi pare rau ca s-a numit cineva la Turism, pentru ca, in cele 6 luni cit a fost postul liber, a ratat sa fie si ministru al Turismului", a declarat acesta. Mai moderat, social-democratul Cristian Diaconescu a numit gestul premierului drept unul de „de politica interna, in lupta cu Traian Basescu, si nu o reala preluare a responsabilitatilor externe". Diaconescu a mai spus ca „este o gluma" a crede ca Basescu si Tariceanu ar putea colabora pe acest segment, date fiind relatiile incordate dintre ei. Presedintele Comisiei de politica externa din Camera Deputatilor, conservatorul Stefan Glavan, nu considera prea inspirata mutarea premierului: „Cele doua institutii, Administratia Prezindentiala si MAE, au obligatia de a reprezenta tara in exterior. Trebuie sa existe o relatie directa intre presedinte si ministrul de Externe", spune el. Glavan nu considera ca acest lucru va fi posibil atita timp cit cei doi se afla in conflict deschis si direct. Tariceanu a sustinut ca va acoperi locul de la Externe doar pina cind Curtea Constitutionala va da un verdict cu privire la refuzul presedintelui Basescu de a semna numirea lui Adrian Cioroianu, adica pina la jumatatea lunii aprilie.

comments powered by Disqus