monitorulcj.ro Menu

„Big Brother“ in loc de paznici

Hotarire proastaPotrivit vechii HCL nr. 764 din 28 noiembrie 2006, localurile publice - discoteci, cluburi, baruri, cafe-baruri - care au program de functionare dupa ora 23 erau obligate sa asigure ordinea publica in jurul locatiilor respective pe un perimetru de pina la 100 de metri. Patronii au fost, astfel, obligati sa angajeze, in termen de 30 de zile de la adoptarea hotaririi, personal specializat ori sa angajeze firme de paza si protectie pentru a asigura ordinea si linistea publica in spatiile din vecinatatea localurilor.Consilierii locali au votat atunci, in unanimitate, proiectul de hotarire initiat de primarul Emil Boc, care venea in urma mortii tinarului student Calin Gordea in fata clubului Obsession.Majoritatea patronilor de cluburi si discoteci nu au primit atunci cu bratele deschise hotariea, asta si pentru ca au fost obligati sa faca un efort financiar pentru contractarea de personal in plus. Stabilirea localurilor vizate de hotarire, dar si delimitarea cu exactitate a perimetrului de pina la 100 de metri asigurat au fost hotarite de Comisia Locala de Ordine Publica a primariei.Modificari dupa contestatiiDupa mai multe discutii intre patronii localurilor si Comisie, au fost depuse patru memorii de catre agentii economici, dar au existat si contestatii verbale, acestia fiind nemultumiti de conditiile impuse de hotarire si solicitind modificarea ei. Potrivit noilor modificari, societatile comerciale care sint autorizate sa administreze localuri publice cu program dupa ora 23 sint obligate sa asigure ordinea in spatiile proprii, precum si in cele din vecinatatea localului, pe o raza de pina la 100 m de la usa de acces, prin personal specializat, firme de protectie si paza sau mijloace tehnice de inregistrare si alarmare conectate la dispeceratul unei firme de paza, in masura sa intervina cu operativitate pentru rezolvarea oricaror situatii legate de persoanele care au frecventat localul. Cu alte cuvinte, patronii de localuri vor putea supraveghea perimetrul de 100 de metri cu ajutorul unui sistem de supraveghere, fara ca personalul specializat in paza si protectie sa fie prezent dupa ora 23.Sarcina de a verifica indeplinirea prevederilor hotaririi a fost incredintata Directiei Politiei Comunitare, Politiei municipiului Cluj-Napoca, Jandarmeriei, Comisiei Locale de Ordine Publica si Directiei Domeniului Public si Privat.Nerespectarea prevederilor hotaririi constituie contraventie si se va sanctiona cu amenda cuprinsa intre 1.000 si 2.500 de lei si suspendarea activitatii pe o perioada de 30 de zile.Obsession pastreazaun paznicIstvan Lang, patronul clubului Obsession (n.r., local in fata caruia tinarul Calin Gordea, de 21 de ani, a fost omorit in urma unei altercatii), ne-a declarat ieri ca nu va renunta la paza exterioara, chiar daca localul are deja amplasate sisteme de supraveghere. „Eventual vom reduce efectivul la un om, insa nu vom renunta de tot", a explicat Lang. Costul unui angajat specializat in paza si protectie este de 120.000 de lei vechi plus TVA pe o singura ora (n.r., exemplu luat de la o firma de paza si protectie din Cluj-Napoca). La un simplu calcul, aceasta ar insemna, pentru doi angajati, in jur de 1,5 milioane de lei vechi pe noapte! Efectele hotaririiO data cu punerea in aplicare a vechii Hotariri de Consiliu Local din noiembrie 2006, mai multe localuri din Cluj-Napoca si-au modificat orarul de functionare. „Sase-sapte localuri, unele din zona garii, dar si centrale, si-au modificat orarul de functionare dupa ora 23, tocmai pentru a nu intra sub incidenta vechii HCL", ne-a declarat comandantul Politiei municipiului Cluj-Napoca, comisarul Ioan Herdea-Rus.

comments powered by Disqus