Administrație

Cea mai modernă școală specială din România a fost inaugurată de Consiliul Județean Cluj. Are 32 de săli de clasă, laboratoare și cabinete de terapie.

Cea mai modernă școală specială din România a fost inaugurată joi, 29 februarie, la Cluj-Napoca. Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă beneficiază de dotări unice la nivel național, printr-o investiție de 32 milioane de lei.

Cea mai modernă școală specială din România a fost inaugurată de CJ Cluj.  FOTO: Diana CÎMPEAN/ monitorulcj.ro Cea mai modernă școală specială din România a fost inaugurată de CJ Cluj. FOTO: Diana CÎMPEAN/ monitorulcj.ro

 

 


Consiliul Judeţean Cluj a inaugurat joi, 29 februarie 2024 noul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Cluj-Napoca, situat pe strada Aviator Bădescu nr. 3-5, cea mai modernă școală specială din țară, construită de la zero, dedicată copiilor cu nevoi speciale. Peste 150 de copii cu dizabilități vor studia aici.

„Inaugurăm astăzi cea mai modernă școală specială din România. În urmă cu doi ani am început construirea acestei școli, care a costat aproximativ 32 de milioane de lei. 5,5 milioane de lei au fost finanțări europene și restul, până la 32 de milioane, sunt bani de la bugetul județului. Consiliile județene au în administrare aceste școli speciale, celelalte școli fiind la minister sau la primărie. Ei bine, ne-am dorit ca această școală specială să fie un model pentru învățământul special din România. Aici vor învăța aproximativ 150 de copii cu nevoi speciale. Avem peste 150 de cadre didactice care se vor ocupa de acești copii și 29 de săli și de grupe pentru copiii care vor activa în această școală. Cred că este un început pentru municipiul nostru, am intrat în rândul țărilor europene și din punct de vedere al învățământului special. Așa cum vă spuneam, această școală este cea mai modernă, de departe, între toate cele existente în învățământul special. 


Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inaugurat joi noul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Cluj-Napoca.FOTO: Diana CÎMPEAN/ monitorulcj.ro

Mai departe, ne pregătim pentru ducerea la bun sfârșit a altor investiții, cum ar fi un spital de psihiatrie pentru copii, care va deveni o parte componentă a viitorului Spital Monobloc de copii pe care îl vom construi”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, la inaugurarea centrului.

Cea mai modernă școală specială din România a fost inaugurată de CJ Cluj.  FOTO: Diana CÎMPEAN/ monitorulcj.ro

Investiție de 32 mil. lei, bani din bugetul județului și din fonduri europene

Centrul a fost edificat în cadrul unei investiții cu o valoare totală de 32.370.017,52 de lei cu TVA, din care 5.551.326,55 lei au reprezentat finanțarea nerambursabilă europeană iar contribuția Consiliului Județean Cluj a fost de 26.818.690,97 lei. Lucrările au demarat în cursul anului 2021 și au fost finalizate în luna decembrie 2023.


Noul sediu al școlii clujene este organizat în trei tronsoane, cu funcțiuni distincte. Tronsonul 1 din corpul nou, cu un regim de înălțime P+2E, cuprinde spațiile administrative și medicale. Tronsonul 2, cu regim de înălțime S+P+3E, este destinat celor 32 de săli de clasă, laboratoarelor și cabinetelor de terapie, dintre care amintim: logopedie, ludoterapie, terapie prin artă, meloterapie. Cel de-al treilea tronson, format din S+P+1E, este compus din blocul alimentar - bucătărie și sala de mese, precum și din spațiile pentru kinetoterapie și activități sportive. De asemenea, aici se află și sala de hidroterapie în vederea realizării procedurilor terapeutice, necesare pentru tratarea afecțiunilor degenerative sau neurologice. Clădirea existentă a fost modernizată, reamenajată și dotată pentru activitățile preșcolarilor.

Cea mai modernă școală specială din România a fost inaugurată de CJ Cluj.  FOTO: Diana CÎMPEAN/ monitorulcj.ro

Descoperiri arheologice, în timpul lucrărilor

În timpul lucrărilor de edificare a noului sediu CSEI au fost descoperite:


  • Două morminte romane, unul în sarcofag roman, o stelă funerară, fusuri de coloană – în zonă era situată necropola principală a orașului roman Napoca (sec. II-III).
  • Opt morminte aparținând cimitirului romano-catolic (sec. XVIII)
  • Morminte aparținând vechiului cimitir evreiesc (1840 – 1931). În acest caz a fost organizată o acțiune de recuperare a osemintelor, împreună cu Rabinatul României (a participat Rabinul Șef al României, Rafael Schaffer)
  • Clădirea depozitului militar de la sfârșitul secolului XIX.
Cea mai modernă școală specială din România a fost inaugurată de CJ Cluj.  FOTO: Diana CÎMPEAN/ monitorulcj.ro

Grădină senzorială, pe terasa clădirii

De asemenea, a fost amenajat și spațiul exterior – curtea interioară, zona de acces, locurile de parcare, precum și terenul de joacă.

Noul sediu al instituției școlare clujene dispune de dotări unice la nivel național, respectiv de o grădină senzorială amplasată pe terasa clădirii - locul unde se stimulează memoria multisenzorială prin intermediul celor cinci simțuri (miros, gust, auz, văz și atingere), de un spațiu special destinat hidroterapiei și de o zonă dedicată specialiștilor din cadrul instituției, concepută pentru prevenirea apariției sindromului de epuizare profesională.


Cea mai modernă școală specială din România a fost inaugurată de CJ Cluj.  FOTO: Diana CÎMPEAN/ monitorulcj.ro

Zeci de persoane au participat la eveniment, inclusiv președintele Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe, cei doi vicepreședinți ai CJ Cluj, Marius Mînzat și Istvan Vakar, directoarea școlii, Vasilica Cismașu, reprezentanți ai partidelor, ai Inspectoratului Școlar Județean Cluj. (ERATĂ: Într-o versiune anterioară a acestui articol, numele directoarei școlii a fost trecut, în mod eronat, ca Viorica Feldrihan. Ne cerem scuze pentru confuzie.)

„Gradul de civilizație al unei societăți e reflectat, în primul rând, de modul în care reușește să aibă grijă, să îi integreze și să îi pună în valoare pe acei membri ai comunității cu care soarta a fost mai puțin generoasă. Or, tocmai de aceea este pentru noi o zi cu adevărat specială și un motiv de mare satisfacție, pentru că am inaugurat cea mai modernă școală specială din țară, construită de la zero, un obiectiv de referință pentru infrastructura educațională românească. Reușim, astfel, să oferim elevilor și profesorilor acestei școli cadrul optim pentru derularea procesului instructiv-educativ și condiții la standarde europene pentru dezvoltarea socio-educațională a tinerilor. Cu siguranță, Clujul poate fi considerat un etalon în acest domeniu și un model în ceea ce privește utilizarea fondurilor europene pentru susținerea învățământului special.” - Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Cea mai modernă școală specială din România a fost inaugurată de CJ Cluj.  FOTO: Diana CÎMPEAN/ monitorulcj.ro

Școală cu tradiție de aprope un secol

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă este o școală specială cu tradiție, fiind continuatoarea instituţiei de învăţământ pentru copiii cu deficienţă mintală înființată la Cluj în 1929.

Școala se adresează copiilor preșcolari și elevilor care prezintă dizabilități intelectuale moderate, severe sau asociate, precum și preșcolari și elevi cu tulburări din spectrul autist. Aceștia provin din familii cu domiciliul în Cluj-Napoca, Florești, Gilău, Turda, Câmpia Turzii, precum și din centrele care sunt subordonate DGASPC. Cei 150 de elevi sunt cuprinși în două grupe de grădiniță și 27 de clase, numărul cadrelor didactice încadrate în şcoală fiind de 115.

Cea mai modernă școală specială din România a fost inaugurată de CJ Cluj.  FOTO: Diana CÎMPEAN/ monitorulcj.ro

Şcoala oferă servicii educaţionale specifice învăţământului primar şi gimnazial, cursuri de zi copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 26 ani cu diverse particularități precum: dizabilitate intelectuală severă şi moderată; dizabilitate intelectuală severă, profundă și/sau tulburări asociate; tulburări din spectrul autist; tulburări de dezvoltare; întârziere în dezvoltare, prin şcolarizare la domiciliu și tulburări de învăţare sau dizabilitate intelectuală ușoară integraţi în școlile de masă, prin cadru didactic de sprijin.

Cea mai modernă școală specială din România a fost inaugurată de CJ Cluj.  FOTO: Diana CÎMPEAN/ monitorulcj.ro

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Cea mai modernă școală specială din țară se construiește la Cluj - FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter