Actualitate

FOTO. Un campion mondial la karate pleacă din Cluj spre Barcelona pentru a putea păși din nou. Asociația Blondie: Nu e vorba de bani, e vorba de omul care are nevoie de acest zbor ca să trăiască

Asociația Blondie reorganizează un zbor pentru un multiplu campion mondial la karate, care nu a putut pleca la Barcelona din cauza unui test Covid-19 neconcludent.

 

 


Florin Mureșan este multiplu campion național, european și mondial la karate, care a rămas paralizat, vara trecută, după ce și-a fracturat coloana cervicală. Acest lucru s-a întâmplat cât timp Florin era în vacanță și, sărind în piscină, s-a lovit cu capul de beton.

 


Tânărul de 28 de ani din Hunedoara a adus nenumărate medalii pentru România și este angajat al Penitenciarului Arad.

Oamenii i-au sărit în ajutor

În urma celor întâmplate, Florin a avut nevoie de operații complicate și costisitoare, pe care nu și le permitea. Așadar, prietenii lui s-au mobilizat pe rețelele de socializare și au încercat să strângă banii necesari pentru ca Florin să poată păși din nou.


Federația Română de Karate Tradițional a făcut apel la cei care îl pot ajuta pe Florin în clipele delicate prin care trecea. Sportivul avea nevoie de operații și tratament pentru un lung proces de recuperare.

Florin a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare:


 


Florin este un om cu un suflet de o bunătate ieșită din comun, o persoană pentru care nimic nu a fost niciodată imposibil, dar care abia acum înfruntă cea mai importantă luptă din viața sa.

Asociația Blondie a organizat un zbor Cluj-Barcelona

După ce banii pentru operație au fost strânși din donații, Florin a avut intervenția chirurgicală la Timișoara, unde totul a decurs bine, însă a rămas cu tetrapareză:

„A făcut intervenția la Timișoara, a fost ok, dar a rămas cu tetrapareză. Nici măcar nu poate sta în fund. Merge culcat pe targă. El nu are cum să stea altfel decât culcat și nu sunt zboruri de linie pe Barcelona”, a spus Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie, pentru Monitorul de Cluj.

Astfel, Florin trebuia să plece în Barcelona pentru recuperare, în urma operației. Cu toate acestea, pandemia de coronavirus a complicat demersurile plecării, astfel că Florin nu a putut pleca în Barcelona pe 22 septembrie, când a fost programat inițial.

„Nu am putut pleca atunci (22 septembrie –n.r.) pentru că i-a ieșit un test Covid prost, nu pozitiv, dar neconcludent. Nu l-au mai primit. Acum a stat până i-au ieșit două teste negative, săracul. Și astăzi, la ora 14:30 pleacă din Cluj. Merge în Barcelona pentru recuperare”, a explicat Adelina.

Florin va zbura joi, 8 octombrie, spre Barcelona pentru a se recupera și pentru a putea sta din nou pe propriile picioare. Deși costurile unui zbor nu sunt mici, Adelina a spus că nu este vorba de bani:

„Zborul organizat de noi este cu o aeronavă Tarom, goală – o aeronavă de 120 de locuri numai pentru el. Tarom ne-a făcut o facilitate să zburăm la costurile de operare, chiar dacă sunt costuri mai mari decât dacă ar fi un charter mic, toate companiile mici își pun un profit. Ajunge să fie mai scump decât să deplasăm un avion așa de mare. Pe noi Tarom ne-a salvat. Florin are o poveste înainte de această poveste.”

20 de zboruri în ultimele luni

Încă de la începutul pandemiei, de când zborurile au fost anulate, iar oamenii aveau neapărată nevoie de intervenții medicale în străinătate, Asociația Blondie organizează zboruri pentru a le oferi copiilor, dar și adulților, o șansă la viață.

„De când a început pandemia, e al 19-lea zbor pe care îl organizăm. Cred că vor fi din ce în ce mai multe. Nu putem să strângem bani de avion, pentru că avem încontinuu zboruri. Săptămâna trecută am avut la Paris și la Roma, vineri, în aceeași zi. Toți banii îi plătim pe zboruri. Dar nu e vorba de bani, e vorba despre omul care avea nevoie să ajungă acolo ca să trăiască, dar nu avea cu ce. Din cauza a ceea ce se întâmplă pe pandemie, nu avea cu ce. În continuare sunt alții ca el, din ce în ce mai mulți și tot timpul nu au cu ce”, a concluzionat Adelina.

În medie, 2 români pleacă zilnic la tratament în străinătate

Realitatea este că deși în fiecare zi, în medie, 2 români pleacă la tratament în străinătate pentru că în România boala lor nu poate fi vindecată, țara noastră nu are nici o ambulanță aeriană licențiată să zboare oricând în afara țării când există o urgență, a explicat Adelina pe Facebook, în urmă cu ceva timp.

Din acest motiv, Asociația Blondie a realizat o campanie „Luăm avion”, prin care a făcut apel către toți membrii Parlamentului, invitându-i să se alăture cauzei și să doneze jumătate din salariul unei luni, pentru a putea cumpăra o ambulanță aeriană echipată și pregătită pentru orice situație gravă.

Acest plan nu a funcționat, totuși, în ciuda tuturor donațiilor primite de la parlamentari. Adelina a explicat că fiecare bănuț strâns pentru avion, ajunge să fie folosit pentru un nou zbor și că le este aproape imposibil să strângă banii necesari pentru achiziționarea avionului. Cu toate acestea, nu s-a dat bătută, astfel încât, pe data de 15 noiembrie, se va organiza un meci de fotbal caritabil:

„O să începem ceva și mai mare. Organizăm un meci de fotbal pentru a strânge bani.  Într-o echipă vor fi vedete din generația de aur, iar în echipa cealaltă vor fi vedete din orice alt domeniu. O să joace pe 15 noiembrie un meci pentru Blondie”, a spus Adelina.

„Când ai de traversat jumătate de continent ca să ajungi la clinica pregătită să-ți salveze viața, ai vrea să fii transportat cu o ambulanță aeriană echipată și pregătită pentru orice. Nu e un moft, e o necesitate. E la fel ca atunci când ești acasă și te afli într-o situație gravă. Ai putea, sigur, să aștepți autobuzul, să chemi un taxi sau să te urci la volan. Dar, ai prefera să vină ambulanța“, scrie un mesaj de pe Facebook al Asociației Blondie.

Florin a fost transportat la Institutul Guttman din Barcelona cu un zbor privat organizat de Asociația Blondie. Aeronava a decolat de pe aeroportul din Cluj la ora 14:30, având la bord un medic care avea să supravegheze misiunea.

GALERIE FOTO Drumul Cluj-Barcelona

CITEȘTE ȘI:

Asociația Blondie: un zbor pentru un campion mondial la karate

 

 

VIDEO. Povestea emoționantă a Ioanei. Asociația Blondie: Un singur „Da” poate salva o viață!

 

 

 

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter