Actualitate

Vom avea autostrăzi în 2020? Mesaj pentru ministru: „Ați intrat sub influența minciunilor!”

836 de km de autostradă în folosinţă, 134 de km de autostradă şi drumuri expres în lucru, 4 miliarde de lei în conturi – cifrele oferite de noul ministru al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, sălăjeanul Lucian Bode.

Vom avea autostrăzi în 2020? Avertisment pentru ministru: „Ați intrat sub influența minciunilor!”, sursă foto: Facebook Asociația Pro Infrastuctură Vom avea autostrăzi în 2020? Avertisment pentru ministru: „Ați intrat sub influența minciunilor!”, sursă foto: Facebook Asociația Pro Infrastuctură

Lucian Bode a vorbit, joi seara, despre situația principalelor proiecte de infrastructură, dar și despre tronsoanele de autostradă care ar putea fi deschise în 2020. Cei 17 kilometri de pe lotul 2 Ogra-Câmpia Turzii (Astaldi-Max Boegl), cei 16 kilometri din lotul 3 (Straco), cei 17 km de pe lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda (Pizzarotti), cei 24 km de pe lotul 2 (Aktor), dar și lotul de 6 km Biharia-Borș au fost oferite drept exemple de ministerul Transporturilor.

„Sunt obiective în lucru aflate în derulare, contracte aflate în derulare, între 30 şi 80% (n.red. stadiu fizic). Cele care sunt la 60-80%, am convingerea că, printr-o colaborare corectă între instituţiile noastre, între beneficiari şi antreprenori, aceste obiective vor fi date în trafic anul viitor – în diferite etape – la începutul, la mijlocul anului și la sfârşitul anului. Mă feresc să spun ce spunea Rovana Plumb: «vom da în trafic 180 de km de autostradă în 2019». Suntem la sfârşitul anului 2019, s-au dat în trafic doar 23 de kilometri”, a precizat Lucian Bode, la B1 TV.


Din păcate, susțin reprezentanții Asociației Pro Infrastructură (API), asemenea predecesorilor săi, actualul ministru al Transporturilor „a intrat sub influența nefastă a minciunilor și dezinformărilor venite” dinspre Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și anumiți constructori de autostrăzi. Ba mai mult, ONG-ul îi oferă ministrului „consultanță gratuită”: „îi spunem de pe acum că Ogra-Câmpia Turzii lotul 3 și Sebeș-Turda lotul 2 nu se vor deschide în anul 2020!”.

Avertisment pentru Bode: „Să nu ajungeți precum Cuc!”

„Ar exista o șansă dacă s-ar muta UMB cu toate forțele pe aceste tronsoane, dar asta ține de domeniul basmelor. Vorbim despre două sectoare începute în 2017, respectiv 2015, aflate la stadii fizice de 30%, respectiv 60%, cu probleme extreme de mobilizare ale constructorilor și cu diferențe de zeci de milioane de lei – neplătite de CNAIR – între stadiul fizic în teren și cel financiar, sau chiar lucrări suplimentare survenite pe contract pe care CNAIR refuză să le plătească”, se arată într-un mesaj al API.


Chiar și pe tronsonul 1 Sebeș-Turda, șansele de finalizare în 2020 sunt pur teoretice, spun reprezentanții ONG-ului, în condițiile în care nodurile rutiere de la capetele Alba Iulia Nord și Sebeș sunt departe de finalizare, iar mobilizarea constructorului în ultimul an a fost execrabilă. De asemenea, diferența dintre stadiul fizic și cel financiar este de aproximativ 15%, adică undeva la 100 de milioane de lei, neplătiți de CNAIR, susține Asociația.

„Îi mai oferim un sfat gratis domnului Bode. Aduceți în echipa dumneavoastră de consilieri specialiști, profesioniști și buni cunoscători ai domeniului rutier în România, neinfestați încă de manipulările și minciunile sfruntate venite dinspre CNAIR și unii constructori! În caz contrar, în câteva luni o să vă vedem și pe dumneavoastră, asemenea ministrului de tristă amintire Cuc, vorbind despre coloniști străini care nu ne lasă să ne dezvoltăm și despre rezilieri justificate și necesare a contractelor la 99% din stadiul fizic”, a conchis Asociația Pro Infrastructură.

Ultimele Stiri
abonare newsletter