Actualitate

Camion de gunoi aparţinând RADP Cluj, cu radioactivitate peste limita normală la intrarea pe o platformă industrială din Bihor

Un autocamion cu deşeuri provenind din Cluj, care se pregătea să intre pe o platformă industrială a companiei Holcim din Chistag, pentru co-procesare, a fost depistat marţi cu radioactivitate ce depăşea limita normală.

sursa foto caon.ro sursa foto caon.ro

"În dimineaţa zilei de marţi, 12 martie, în timpul controlului pentru accesul unui transport de deşeuri destinate co-procesării la fabrica de ciment Holcim din Aleşd, judeţul Bihor, sistemul automat de scanare instalat la poarta de acces pe platforma companiei a detectat un nivel peste limitele normale, dar nepericulos pentru oameni sau mediu. Conform procedurilor, autocamionul a fost transferat în siguranţă către zona specială de carantină şi autorităţile au fost informate prompt, pentru ca procedurile legale necesare să poată fi iniţiate. Prin urmare, organele abilitate urmează să facă măsurătorile necesare şi vor decide cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru neutralizarea deşeurilor", se arată în comunicatul remis de către reprezentanţii Holcim.

Reprezentanţii companiei asigură că "situaţia este controlată cu stricteţe, iar angajaţii companiei, comunitatea locală şi mediul nu sunt puse în pericol".


Potrivit comunicatului, pe platforma fabricii de ciment din Aleşd sunt co-procesate în cuptorul fabricii de ciment, deşeuri municipale sortate (ex. hârtie, plastic, lemn, textile) sau deşeuri provenite din surse industriale (ex. şlamuri petroliere) sau anvelope uzate. Prin co-procesarea acestora, în cuptorul fabricii de ciment, deşeurile sunt eliminate total, în condiţii depline de siguranţă, fără alte reziduuri.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Crişana" al judeţului Bihor a fost informat, prin Sistemul Unic de Urgenţă 112, despre această situaţie, privind detectarea unei surse cu un nivel de radiaţie de 1.7 ľSv/h în interiorul unui autocamion care transporta deşeuri, detectare realizată în momentul cântăririi camionului în incinta platformei industriale situate pe strada Viilor din localitatea Chistag.


ISU Crişana a notificat de urgenţă toate instituţiile prevăzute în Planul Judeţean de Prevenire şi Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Radiologică.

La faţa locului s-au deplasat echipajul de primă cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară (CBRN) din cadrul ISU Bihor, Laboratorul de Igiena Radiaţiilor (LIR) - DSP şi specialişti din cadrul APM, care au efectuat măsurători de specialitate, identificând valori cuprinse între 0.54 şi 0.69 ľSv/h în partea dreaptă spate a camionului, doza fondului natural fiind de 0.12 ľSv/h.


Directorul Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Daniela Rahotă, a declarat că se aşteaptă decizia inspectorului CNCAN pe zonă privind valorile radioactivităţii şi reîntoarcerea autocamionului la Cluj.

"Am înţeles că TIR-ul cu deşeuri aparţine de Regia autonomă a domeniului public din Cluj. S-a detectat un nivel de radioactivitate peste limitele normale, dar care nu este periculos pentru oameni. Inspectorul CNCAN trebuie să vină de la Cluj, după care transportul va fi retrimis la Cluj, deoarece conform protocolului nu se primeşte," a precizat dr. Rahotă.


Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bihor, maior Camelia Roşca, pentru asigurarea, supravegherea zonei şi intervenţia operativă în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, la locul indicat au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Staţiei Aleşd cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă de tip B2.

De asemenea, la locul intervenţiei s-au deplasat specialiştii CNCAN, reprezentanţi ai DSVSA, DADR, precum şi echipaje ale IPJ şi Jandarmi.


Măsurile dispuse au constat în notificarea instituţiilor cu atribuţii în gestionarea unor astfel de evenimente, evaluarea situaţiei, culegerea de informaţii cu privire la natura pericolului, stabilirea şi balizarea zonei de securitate şi siguranţă (30 de metri), verificarea existenţei eventualelor scurgeri de lichide, măsurarea ratei dozei, acţiuni protective pentru personalul de intervenţie, interzicerea accesului angajaţilor în zona balizată.

Pompierii precizează, de asemenea, că nu există pericol pentru populaţia din zonă.

Contactat telefonic, directorul RADP Cluj, Ion Pantelimon, a susţinut că de la Cluj-Napoca transportul a plecat în parametri normali şi că mai multe informaţii să cerem de la autorităţile din Bihor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter