Actualitate

Vânzarea de energizante către minori, INTERZISĂ prin lege. Amenzi de zeci de mii de lei.

Oficial. Vânzarea de enegizante către minori este interzisă, în urma legii votate în Parlament. Amenzile ajung la 30.000 de lei.

Comercializarea băuturilor energizante minorilor, interzisă prin lege/Foto: Depositphotos.com Comercializarea băuturilor energizante minorilor, interzisă prin lege/Foto: Depositphotos.com

 

 


Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, prin care se interzice vânzarea de astfel de băuturi către minori, a fost adoptat, marţi, de Camera Deputaţilor, cu 238 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 12 abţineri. 

 


Proiectul de lege reglementează interzicerea comercializării băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.

CITEȘTE ȘI: 
Consumul excesiv de energizante în rândul tinerilor, o problemă de sănătate publică. Aproape 20% dintre copii cu vârsta sub 10 ani consumă diverse tipuri de băuturi energizante

Proiectul interzice inclusiv vânzarea de băuturi energizante prin intermediul automatelor de băuturi răcoritoare.


Potrivit unui amendament adoptat de plen, constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, conform legii penale, să fie considerate infracţiuni, comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unităţile autorizate să le comercializeze.

Proiectul introduce amenzi pentru operatorii economici care încalcă aceste prevederi de până la 30.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei. În cazul repetării contravenţiilor prevăzute de proiect, se dispune, de asemenea, măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.


Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Consumul de energizante, interzis minorilor! Proiectul, votat săptămâna aceasta de deputați.

Ultimele Stiri
abonare newsletter