Actualitate

Consumul de energizante, interzis minorilor! Proiectul, votat săptămâna aceasta de deputați.

Proiectul care interzice consumul de energizante de către minori va fi votat săptămâna aceasta în Camera Deputaților. Băuturile energizante au efecte nocive dovedite asupra copiilor.

Copiii nu vor mai putea consuma băuturi energizante. FOTO: Pixabay Copiii nu vor mai putea consuma băuturi energizante. FOTO: Pixabay

 

 


Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, prin care se interzice consumul de astfel de băuturi de către minori, va intra cel mai probabil marţi la votul final, în plenul Camerei Deputaţilor.

 


În acest moment indicii serioase, studii, dar şi discuţii cu asociaţiile de părinţi, de profesori, ONG-uri îngrijorate de acest fenomen, din care rezultă că există foarte multe astfel de sucuri energizante care sunt consumate de copii în şcoli sau în afara şcolilor „cu litri”, ceea ce nu este benefic pentru sănătatea lor.

„A fost o presiune imensă. Ştiţi foarte bine că industria s-a opus, mai aveau să spună şi cât de mult bine fac aceste băuturi energizante în argumentarea lor. Iată că, indiferent de ceea ce au dorit, am trecut peste asta şi sper ca mâine să avem votul final pe această lege”, a transmis Alfred Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, care a precizat că astfel de băuturi vor fi scoase şi din automate.


Potrivit formei adoptate de Senat, proiectul include în categoria băuturilor energizante şi a derivatelor acestora băuturile care conţin combinaţii variate de alcool, carbohidraţi, vitamine, minerale cu două sau mai multe substanţe, precum: cafeina, taurina, carnitina, guarana, glucuronaolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central. Proiectul defineşte totodată şi modalitatea de etichetare clară a acestor produse, în conformitate cu normele europene.

„Se interzice comercializarea sau oferirea în mod gratuit a băuturilor energizante şi a derivatelor acestora persoanelor cu vârsta sub 18 ani, inclusiv prin comerţul online şi/sau alte metode de vânzare la distanţă. Se interzice comercializarea băuturilor energizante şi a derivatelor acestora prin automate”, prevede proiectul.


De asemenea, se interzice comercializarea şi publicitatea, inclusiv în mediul online, a băuturilor energizante şi a derivatelor acestora, în unităţile sanitare şi în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv prin automate din incinta acestora, precum şi din proximitatea unităţilor de învăţământ preuniversitar pe strada de acces a elevilor în aceste unităţi - pe o rază de 1.000 de metri.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Consumul excesiv de energizante în rândul tinerilor, o problemă de sănătate publică. Aproape 20% dintre copii cu vârsta sub 10 ani consumă diverse tipuri de băuturi energizante

abonare newsletter