Preşedintele interimar al USR, clujeanul Elek Levente a lansat luni un apel la Nicuşor Dan pentru revenirea în partid, acesta afirmând că se va întoarce doar atunci când convingerile sale vor fi identice cu cele ale formaţiunii, fostul lider luând în calcul şi formarea unui nou partid.
Uniunea Salvaţi România (USR) organizează în perioada 7 - 13 august, primul referendum intern pe tema poziţionării partidului asupra iniţiativei de modificare a articolului 48 din Constituţie privind redefinirea familiei, conform unui anunţ făcut la începutul lunii iunie.
Uniunea Salvaţi România va organiza, în perioada 7 - 13 august, primul referendum intern de la înfiinţare, pe tema poziţionării partidului faţă de revizuirea Constituţiei în ceea ce priveşte familia, un subiect care a dus la demisia lui Nicusor Dan. Deputatul Emanuel Ungureanu susţine că referendumul privind familia tradiţională este o ruşine.
Deputatul USR Cluj, Emanuel Ungureanu, fost candidat la funcţia de preşedinte al partidului la Congresul de la Cluj-Napoca, l-a acuzat pe Nicuşor Dan că, prin demisia din partid, nu a dat dovadă de maturitate şi nu s-a ridicat la înălţimea poziţiei care i-a fost încredinţată de către Congres.
Pentru mine, imediat după alegerile din decembrie 2016, USR (Uniunea Salvați România) a simbolizat, în mod direct și nemijlocit, dorința românilor de schimbare a clasei politice.
Nicuşor Dan a fost reales în funcţia de preşedinte al USR la congresul partidului de la Cluj-Napoca, acesta obţinând 173 de voturi din partea delegaţilor.